Cu alte cuvinte, zeitatea supremă are puteri nelimitate. Și este lesne de imaginat un astfel de scenariu, din care fac parte și creația lumii dintr-un neant dinainte de timp, dacă trebuie să explicăm cumva de unde a apărut minunăția aceasta plină de mișcare, culoare, sunet și viață, care este Universul cunoscut. Deci, crearea Universului este floare la ureche, o lucrare simplă și lipsită de complicații, împlinită în timpul de care are nevoie un instalator terestru pentru a echipa o baie.
A, și să nu uit: divinitatea este și deținătoarea bunătății depline (omnibenevolență), ceea ce face că în orice împrejurare (și, fiindcă vorbim despre perfecțiune, este de presupus că în toate împrejurările) acțiunea sa omniștientă și omnipotentă nu are alt scop decât instaurarea, tot mai deplină, a binelui în întregul Univers cunoscut și locuibil (așa și trebuie să fie, întrucât acest întreg Univers, aflat în plină expansiune și populat de miriade de galaxii, este creația sa individuală, nu-i așa?).
Nu cumva să vă închipuiți că am ceva de cârtit împotriva divinității. Fiecare, după opțiunile sale, are dreptul să pună la temelia viziunii sale despre lume orice principiu sau idee ce i se pare potrivită. Îmi permit doar să mă întreb: în fața unui principiu atât de omni (în toate aspectele posibile și imaginabile), unde se poziționează atitudinile și faptele neînsemnatului atom uman?
În ciuda nimicniciei sale, atomul uman este totuși înzestrat cu rațiune (dovadă că eu scriu acest editorial, iar tu, istețule cititor, poți să-l înțelegi, ba chiar să-l și critici) și cu liber arbitru (care face posibil ca eu să ignor pe deplin critica ta). În ciuda rațiunii sale manifeste, liberul arbitru l-a dus pe om pe cele mai spinoase cărări cu putință; dacă divinitatea l-ar fi creat pe om „după chipul și asemănarea sa", nu ar fi fost necesar să-l facă omniștient și omnipotent (nici nu este, nu aveți nici o speranță!), dar ar fi putut, din rațiuni strict practice, să-l facă măcar, dar măcar, omnibenevolent.
Nici vorbă! Capacitatea cognitivă și liberul arbitru au creat pușca cu repetiție, revolverul, mitraliera, Grosse Bertha, cuirasatul, submarinul, portavionul, avionul de luptă, racheta (cu sau fără focoase nucleare), bomba atomică, gazul sarin, ZyklonB, satelitul de spionaj... și multe alte delicii de acest gen (să nu uităm de minele antipersonal și de bombele cu fragmentație) cu care omul a arătat că este mult mai hotărât să facă rău semenilor săi decât cu sabia, arcul, sulița, halebarda, arbaleta, archebuza, muscheta, bombarda, spânzurătoarea, crucificarea, sfâșierea cu cămilele, trasul pe roată, arsul pe rug, jupuirea sau îngroparea de viu.
Hai să spunem că planul divinității a fost să nu-i înzestreze pe oameni cu omnibenevolență, în baza unui plan de a favoriza selecția naturală și de a crea o rasă de super-oameni (orice asemănare cu ideologia nazistă este neintenționată și absolut întâmplătoare). Se ridică, totuși, o întrebare: pentru ce învingătorii ajung să-și fac rău singuri?
După ce au utilizat cu maximă eficiență deliciile tehnologice enumerate mai sus, i-au nimicit și umilit pe „ceilalți", își folosesc aceleași capacități cognitive și același liber-arbitru pentru a genera insecticide, pesticide, fungicide, îngrășăminte chimice, care fac rău atât umanității, cât și mediului natural în întregul său. Producția de mase plastice (anual, de două ori greutatea umanității), care rămân în mediu ca o pecingine urâtă și implacabilă, sufocă deja viața oceanelor lumii.
Producția de energie pentru satisfacerea poftelor umanității învingătoare în lupta cu natura sufocă viața întregii planete. Imunda industrie a aditivilor alimentari otrăvește cu entuziasm fiecare celulă a corpului nostru, iar foamea noastră de informație, oricât de prostească ar fi aceasta, ne iradiază aceleași celule cu emisiile tuturor instalațiilor care transferă în domeniul invizibilului amenințări mortale.
Nu, aceste amenințări nu le vede trufașa omenire, îmbuibată de certitudinea păgubosului său triumf! Oamenii, orbiți de nevoia de a avea „dușmani" (atitudine de manelist - dar nu am spus așa ceva, ca nu cumva să supăr pe cineva...), trag la întâmplare, precum santinela proastă. Și printre subiectele favorite sunt vaccinările. Și transferurile sanguine. Și clonările. Și organismele modificate genetic (OMG).
Și aici am vrut să ajung: la organismele modificate genetic, pe care oamenii (mulți, din păcate, Vodă Lăpușneanu se vede că a avut dreptate..) le privesc cu dușmănie, ca pe un atentat la ordinea divină a Universului, pe care omul nu ar avea dreptul să o tulbure. În ciuda prostiei lor, acești oameni se află în țările învingătoare (adică, dezvoltate), iar grija demăsurată și egoistă pentru mult prea prețioasa lor sănătate (în timp ce mănâncă otrăvuri cumpărate din hipermarket, se iradiază cu tot felul de dispozitive, care au înlocuit contactul uman, și respiră un aer care nu mai are mult până să ucidă zburătoarele) îi face să lupte cu înverșunare pentru izgonirea OGM din preocupările savanților, uitând că, în ultimii 10.000 de ani, omenirea nu a făcut altceva decât să modifice, prin selecție și încrucișări, organisme vegetale și animale, după nevoile și poftele sale.
În fața pomelnicului cvasiinfinit de specii vii create de om, de substanțe (chiar elemente chimice) inexistente în natură, de aparate, instrumente și mașinării servind celor mai variate și neașteptate scopuri, nu-mi pot reprima un gând ușor blasfemator: prin forța uriașă a intelectului său, prin descătușarea adusă de liberul său arbitru, omul l-a întrecut chiar pe cel care lui însuși i se părea, cândva, că este creatorul său.
OMG fac parte din cele mai lăudabile rezultate ale acestei răsturnări de situație. Ele înseamnă rezistență crescută la secetă, umiditate sau dăunători. Ele înseamnă hrană mai multă și mai sănătoasă pentru săracii planetei. Într-o recentă cuvântare, Sir Richard John Roberts, laureat Nobel, a afirmat că lupta împotriva OMG este „o crimă împotriva umanității"; din 2002, de când s-ar fi putut folosi „Orezul Auriu", care se îmbogățește natural cu vitamina A, 15 milioane de copii din țările sărace au murit din cauza lipsei acestei vitamine.
Da, am întrecut divinitatea la capitolul creativitate pură. Dar, pentru a deveni măcar oameni întregi, trebuie s-o egalăm în domeniul omnibenevolenței. O benevolență între egali: să acceptăm tot ce face bine celorlalți, oricât de mult ne temem de imaginarele consecințe. Să renunțăm la egoismul agresiv și neîndurător, care ne împinge să nimicim tot ce nu ne place sau nu ne convine. Poate nu vom fi niciodată omniștienți sau omnipotenți (nici nu e de dorit!), dar calea bunătății depline este larg deschisă pentru noi. Fără ea, orice pas pe căile științei sau puterii este un pas mai aproape de pierzanie.
