Este foarte important să facem bilanțuri... ele sunt un fel de tensiometru compozit, cu care luăm pulsul în diferitele domenii care ne atrag atenția. Așa se face că avem bilanțul anului sportiv (în care îl revedem pe Messi culcând adversarii din dribling), bilanțul anului politic (în care revedem nesfârșitele certuri, polemici și intrigi în care se încâlcesc aleșii noștri și ai altora...) sau bilanțul evenimentelor mondene (în care rememorăm delicioasele complicații generate de gestionarea tuturor țoalelor sofisticate și a silicoanelor îndesate sub piele). Dar un bilanț al realizărilor științifice ale umanității pare să nu intereseze pe nimeni. Nu săriți ca arși cei câțiva care, ca și mine, urmăriți cu sufletul la gură activitățile de pe Stația Spațială Internațională (pentru neofiți: laboratorul orbital internațional, unde omenirea pregătește fazele viitoare ale expansiunii sale cosmice. Printre altele, este singurul loc în care cei doi dușmani înverșunați, SUA și Rusia, colaborează de minune...) sau de la Cadarache (unde 7 dintre cele mai dezvoltate națiuni ale planetei și-au unit eforturile pentru a obține energie ieftină și inepuizabilă prin fuziune nucleară. Să nu uit: și aici SUA și Rusia colaborează de mai mare dragul).
Să reținem, deci, un prim argument în favoarea luării în serios al bilanțului științific al umanității: știința nu are culoare politică, nu are implicări nesănătoase. Politicienii, spirite mărunte cu guri mari, pot să zăngăne cât vor săbiuțele lor ultra-tehnologizate (rod al științei, desigur, singurul lucru pe care politicienii l-au inventat este șervețelul de șters balele), mass-media poate să împroaște cu noroi și să colporteze bârfe, născând dușmani chiar și acolo unde nu-s, făcând prieteni și acolo unde nu-s - lumea științei a rămas un bastion a normalității, al afirmării celor mai valoroase însușiri ale sufletului uman. Astfel de însușiri, născute din pregătirea sa științifică, a arătat Stanislav Petrov, „omul care a salvat planeta" în 1983. În plin război rece, când degetele tremurau nervoase pe butoanele nucleare, iar Petrov era șef de tură la stația de alertă din Extremul orient sovietic, el a hotărât, mânat doar de spiritul logic al raționamentului științific, că ceea ce părea un atac cu rachete balistice din partea SUA nu era decât o reflexie neobișnuită, nemaiîntâlnită, a luminii solare pe norii de înaltă altitudine. Decizia sa a ajuns la urechile politicienilor doar atunci când situația era limpezită; dar închipuiți-vă că în locul său ar fi fost un politician isteric sau un jurnalist avid de senzațional cu orice preț. Acest editorial ar fi ajuns la voi, stimați cititori, cioplit în piatră sau pe pergament produs din pielea unor animale deformate de radiații...
De ce este știința atât de importantă pentru umanitate? Pentru că, acum mai mult decât oricând până acum în istoria omenirii, știința este o prezență notabilă și indispensabilă. Desigur, greșesc: prezența ei este mult mai puțin notabilă decât în realitate. Cei care cumpără ca pe un produs de imediat consum un telefon isteț marca Samsung, sau o tabletă, sau un televizor smart, habar nu au că respectiva firmă a construit un oraș întreg, cu locuințe și toate utilitățile de ultimă oră, în care 20.000 de specialiști ultra-specializați, împreună cu familiile lor, locuiesc, creează și realizează produse care se pot la fel de bine vinde din Noua Zeelandă până în Groenlanda, și pot folosi oricărei ființe omenești, de la pruncul din leagăn până la omul cărunt. Mai lesne de priceput este caracterul indispensabil al științei; fără ea, însuși viitorul omenirii pare nesigur. Viitorul omenirii este în spațiul cosmic, iar Stația Spațială Internațională pregătește acest viitor. Omenirea este alcătuită din ființe al căror singur vis este să aibă o prosperitate mai mare; deci, să consume mai mult; deci, să jefuiască mai intens resursele planetei; deci, să polueze mai abitir leagănul planetar. Pentru împlinirea acestui vis demn de o bacterie ucigașă și pentru a diminua, în același timp, efectul acestui instinct devorator asupra planetei, omenirea are nevoie de energie „curată" și abundentă - de unde importanța instalației ITER de la Cadarache.
Și, uite așa, notabilă dar ignorată, indispensabilă dar neluată în seamă, știința și sora sa mai mică, tehnologia, au și ele un bilanț de prezentat pentru anul care a trecut. Ca să nu vă opresc de la alte activități, mult mai palpitante sau mai lucrative, să vă prezint doar una dintre realizările științifice de anul trecut. După cum savanții s-au pus de acord (iar omului de rând nici că-i pasă...) emisiile antropogenice de dioxid de carbon sunt principalele vinovate pentru accelerarea fenomenului de încălzire globală. Oamenii de știință caută de mult soluții pentru a reduce proporția de dioxid de carbon în atmosferă; în 2015 echipa condusă de Stuart Licht (pariez un abonament pe viață la Scientific American că nu ați auzit de el: nu a învățat la o universitate „de fițe", nu este bogat ca Becali, nu are atâtea scandaluri televizate ca Lis) a anunțat primele rezultate în transformarea dioxidului de carbon atmosferic, printr-un ieftin procedeu de electroliză alimentat de energia solară, în nano-fibre de carbon care nu numai că fixează carbonul din atmosferă, dar pot fi folosite în producție, înlocuind metalele, plasticul, lemnul, betonul. După cum frumos spune Licht (mă rog, poate un pic inspirat de Beatles...), dioxidul de carbon din atmosferă poate fi numit „diamantele din cer"!
Știința nu are o măreție în sine. Indiferent de domeniul de activitate, măreția o dau oamenii. Măreția științei vine din seriozitatea, dăruirea, consecvența și modestia oamenilor cvasi-anonimi care o practică, în laboratoare neștiute și cu fonduri smulse anevoios cursei înarmării, cursei înfrumusețării sau cursei îmbogățirii. Și tocmai măreția lor neștiută face posibil ca noi, toți ceilalți...
