„… dacă nu e și fudul!” Ani nenumărați la rând, an crezut că este doar o hâtră parabolă populară, menită să-i taxeze pe cei care se împăunează cu merite care nu sunt ale lor. Până când doi savanți, americani de această dată, au găsit și fundamentarea științifică a acestei zicale.

De mai bine de o lună, presa internaţională şi, implicit, cea românească este cuprinsă de frenezia „schimbărilor politice spectaculoase” din peninsula coreeană.

Pesediștii care pricep jocul știu că bătălia e pierdută. Deși afirmă public că analiza Comisiei de la Veneția e o frecție la picior de lemn, activiștii au înțeles că li s-a dat șah.

Atunci când comandantul de oști Dragnea a uns-o prim-ministru pe „tanti Viorica de la popotă”, am atras atenția că victoria sa asupra ridatului Tudose este o victorie înșelătoare, a la Pyrhus. Nu au trecut decât trei luni și a sosit scadența fatală.

Undeva, în Caucazul de sud, atât de puţin cunoscut şi de prezent în spaţiul public şi în conştiinţa occidentală, acolo unde se termină Europa creştină (sau, mai corect, istoric vorbind, unde „începe Europa cre

Pepelea cel hâtru a fost nevoit să vândă casa părintească, dar s-a păstrat proprietar pe un cui înfipt în perete. După care, de zece ori pe zi, avea câte ceva de atârnat sau de recuperat din cuiul buclucaș.

Zilele acestea au adus discursuri şi luări de poziţie importante, mult aşteptate, ale principalilor „scenarişti, regizori şi actori” ai preconizatei reforme a Uniunii Europene, Emmanuel Macron şi Angela Merkel.

Aseară am ieșit la „o bere cu băieții” într-unul dintre cele mai căutate localuri de profil din urbe. Să nu vi se pară ciudat, dar privindu-i pe semenii mei umani gândul mi-a zburat mai degrabă la… extratereștri!