Desigur, nu aceasta este intenția afișată de către cei care, triumfător așezați în fruntea bucatelor, doresc să-și albească trecutul plin de umbre negre și gri. Însă, în naivitatea lor, ei au crezut că vor putea emite acte legislative importante cu aceeași ușurință cu care au obținut voturile necugetate ale românilor. În toropeala lor mioritică, românii nu au luat în seamă numeroasele avertismente, inclusiv de la cel mai înalt nivel: nu votați o colecție de penali, fiindcă primul lor gest va fi să sfărâme sabia justiției.
Și iată că taman aceasta s-a petrecut. Cu acest prilej, am putut constata că există în lumea românească două realități diferite. Prima, este realitatea spiritelor abulice, otrăvite până în măduvă de propaganda veninoasă a câtorva televiziuni comerciale comandate politic, a spiritelor care pot fi convinse sau chiar cumpărate, cu un calendar sau o găleată. A doua este conștiința colectivă născută în spațiul virtual al mediilor de socializare, care servesc drept platformă de comunicare și de cristalizare a opiniilor, ducând la o simțire comună care culminează într-o mobilizare fără precedent a indivizilor. Din păcate, atâta vreme cât votarea la alegeri se face cu mijloace arhaice (bucăți de hârtie ștampilate și introduse într-o cutie...), aceste sute de mii de indivizi care trăiesc în conștiința Facebook sau Instagram nu s-au prezentat în fața urnelor, creând un dezechilibru care poate fi fatal pentru fragila democrație românească. În ultima clipă, ei au confirmat, până la tărie de diamant, adagiul unuia dintre părinții fondatori ai democrației mondiale, Thomas Jefferson: „Când nedreptatea devine lege, rezistența devine datorie". Lupta nu s-a sfârșit, iar cei care se arată gata să continue protestele au înțeles lucrul acesta.
Dacă Dragnea și acoliții săi nu au putut fi albiți peste noapte, la ceas de taină, bătălia se va muta în Parlament, unde guvernanții vor încerca să impună legi favorabile și clemente. Desigur, dezbaterea parlamentară poate să întârzie adoptarea legilor-înălbitor, ceea ce readuce sub sabia justiției pe câțiva dintre cei mai de seamă penali ai coaliției la putere. Mai ales că nici în felul acesta partida nu este câștigată dinainte: ce te faci dacă reprezentanții opoziției vor începe să critice și să amendeze fiecare virguliță din controversatele proiecte de legi? Ce te faci dacă exponenții conștiinței alternative vor ieși din nou, cu sutele de mii, în stradă, și vor striga din gură de șarpe adevăruri incomode?
Ce va fi încă nu se poate ști. Ceea ce putem să afirmăm cu certitudine este că întreaga serie de evenimente care au tulburat viața națiunii noastre este echivalentul unui trist, neașteptat și stupid Romexit. Da, bine ați citit: Romexit. Fiindcă partenerii militari ai țării noastre se întreabă acum: câtă încredere putem avea, în complicatul joc al terorii armate mondiale, într-o Românie condusă de o grupare cu apucături comunistoide? Partenerii politici ai țării noastre se întreabă: câtă încredere putem avea într-o țară membră în care principiile morale și de drept por fi călcate cu atâta ușurință în picioare, în beneficiul unor indivizi certați cu legea? Partenerii comerciali ai țării noastre se întreabă: câtă încredere mai avem să investim într-o țară în care instabilitatea și confruntarea politică riscă să perturbe grav bunul mers al economiei?
Fără decizii parlamentare, fără dezbateri aprinse pe toate canalele, fără referendumuri, România și-a administrat singură un Romexit cât toate zilele. Timpii de producție (poate) pierduți, pierderile din scăderea cursului valutar, pierderile din încasările la buget... toate acestea se pot recupera sau nici măcar nu contează. Ceea ce contează foarte grav este pierderea capitalului de imagine al României pe arena internațională. După ce, prin alegerea democratică a unui președinte surpriză, prin activitatea mult lăudată a organismelor cu atribuții în apărarea legii, România își făurise imaginea unei națiuni dinamice, hotărât orientată cu fața spre Vest, interesată de propria sănătate morală, acum ne-am trimis singuri în căsuța de plecare a jocului modernizării, joc mult mai laborios decât copilărescul „Nu te supăra frate".
Ordonanța rușinii a fost abrogată, dar aceasta nu înseamnă nicidecum că situația este pe cale de a se ameliora. Guvernarea PSD este compromisă în ochii unei însemnate părți a națiunii, cea care până acum a privit fără mare interes procesul electoral și penibila luptă între partide fără ideologie. Cei coborâți în stradă pentru a face curățenie știu că experta Alina Bica se poate din nou apropia de un computer și să „comită" o lege de această dată, care să servească aceluiași scop lipsit de scrupule și de rectitudine morală. În consecință, glasul străzii va continua să se audă sonor și colorat, dând fiori celor care, precum grofii din vechime, credeau că „mămăliga nu explodează".
Uite că a explodat! Și această explozie ar putea fi începutul unei înnoiri, care să întoarcă înapoi ceasul istoriei și să ne scoată din rușinea acestui fortuit Romexit.
