De-abia azi, când avem nestingherit pe monitor clipuri din Patagonia sau din Siberia, când avem pe Facebook o mulțime de "prieteni" din Singapore sau Alaska, când putem accesa cercetări științifice din Australia sau din Texas, când găsim rețete culinare din Tailanda sau din Laponia, putem să apreciem clarviziunea ascuțită a savantului canadian. Desigur, el avea atunci în vedere circulația informațiilor, care se propagau planetar ca într-un sat medieval, grație dezvoltării mijloacelor mass-media. În acea vreme (deși era cu doar 50 de ani în urmă!) omenirea se folosea fericită de automobile care lăsau în urmă dâre puturoase de fum, consuma bunuri produse în propria țară, traversa oceanele cu marile vapoare, iar călătorii cu avionul nu erau deloc controlați corporal sau în bagaje.
Sunt însă domenii în care planeta noastră, atât de necuprinsă și nesfârșită cum ne părea cândva, devine tot un sat planetar, dar unul adevărat de această dată. După patru ani de secetă neîntreruptă, guvernatorul Californiei a ieșit în fața mass-media pentru a declara că această secetă, care lovește drastic în activitatea economică și în viața cetățenilor acestui important stat american (care, luat aparte, ar fi a opta sau a noua economie a lumii) nu mai poate considerată un capriciu al naturii, ci este datorată încălzirii globale cauzate de activitățile umane. Într-o țară în care o astfel de idee este vehement contestată, este o recunoaștere cu răsunet că activitățile poluante ale umanității au căpătat anvergură planetară, influențând fenomene de anvergură cum ar fi topirea calotelor glaciare sau complexele fenomene meteorologice numite El Niño sau La Niña.
În satul planetar toată lumea face comerț cu toată lumea. Vechiul troc a căpătat acum dimensiuni apocaliptice, națiuni întregi de popoare în dezvoltare muncind aproape în exclusivitate pentru a mulțumi pe pretențiosul și îngâmfatul consumator din lumea dezvoltată (dezvoltare strict economică, desigur...). Ca în vechile sate, ce mai, cu bogătani și sărăcani, cu stăpâni, argaţi şi slugi! Diferența, sesizată în premieră de McLuhan, este că regatul informaticii facilitează această frenezie comercială, care face ca vânzările prin internet să aibă ritmuri fulminante. AliExpres și Amazon au devenit fenomene planetare, iar în felul acesta bunuri produse într-un unghi al planetei sunt văzute, dorite și livrate într-un alt unghi al aceleiași planete ahtiate după consum.
Milioane de avioane, vapoare, trenuri și camioane transportă frenetic munți de colete, intensificând astfel poluarea nestăvilită, consumul prostesc și uniformizarea culturală.
În satul planetar răul se întinde ca o pecingine. Recent, două femei din New York, care în sinea lor se considerau cetățene ale Statului Islamic, deși nu călătoriseră niciodată pe acolo, se documentau de zor pe internet cum să producă bombe similare celor din atentatul de la maratonul din Boston. Surse, berechet! Si o bomba nucleara ar putea construi, mai greu e să procuri material fisionabil (aici, internetul nu poate totuși face minuni!). În satul planetar oamenii răi circulă tot mai repede, și pot ajunge în cele mai protejate colțuri pentru glorioasele lor atentate abjecte. În "epoca de aur" de acum 50 de ani oamenii se îmbarcau in avioane ca în autobuzele de transport în comun, fără teama vreunui atentat sau vreunei deturnări. Azi, detectoare și scanere ultraperformante țin cu greu piept avalanșei de intenții criminale pe care le coc intoleranța, extremismul și nebunia.
Mai rapid decât oamenii răi nu circulă decât știrile rele. Deceniul care s-a împlinit în 2013 a fost cel mai prosper (în ciuda crizei!) și cel mai pașnic deceniu din istoria omenirii. Dar a fost și cel mai frământat, fiindcă circulația informației cu viteza luminii a permis participarea în direct la cele mai neliniștitoare și sângeroase evenimente. Nu a curs mai mult sânge decât "de obicei"; dimpotrivă chiar! Dar supraexpunerea și supralicitarea episoadelor sângeroase și periculoase au creat impresia unei apocalipse discrete; ce este mai tenebros în oameni este exploatat la maxim, astfel că s-a ajuns ca unii să se teamă să iasă din casă dacă este cod galben de evenimente meteorologice....
În satul planetar uniformitatea este la ordinea zilei. În vara anului trecut, cu prilejul unei călătorii în Statele Unite ale Americii, am fotografiat raionul de băuturi, pentru a le arăta prietenilor cât de asemănătoare ca sortiment, tipuri, chiar mărci, sunt produsele din SUA cu produsele de oriunde din lume. Cu acelaşi prilej mi-a căzut cu tronc o marcă de bourbon: „Wild Turkey". Mi-am adus o sticlă în bagaje, gândindu-mă cu jale că va trebui să comand, cu mari costuri suplimentare, pe internet. Vezi să nu! Îl găsesc fără sincope la cel mai apropiat hipermarket de lângă domiciliu! Ce să mai spunem de uniformitatea culturală? Toate emisunile de răsunet ale televiziunilor comerciale sunt „formate" sau „cadre" preluate de la cei care au descoperit înaintea noastră cât de palpitantă poate fi titanica înfruntare între aspiranţii la gloriosul titlu de „bucătar".
Am ajuns ca singurul element de diferenţiere să devină obiceiurile şi tradiţiile locale, unele dintre ele venind cu noi din negura timpurilor. Chiar dacă sărbătorim Paştele cu miel din Noua Zeelandă, struguri din Africa de Sud, vin din Chile, legume din Maroc, şi ne facem cadouri cu obiecte produse la mii de kilometri de casele noastre, de către oameni care au cu totul alte obiceiuri şi tradiţii, ceea ce ne diferenţiază în satul planetar este modul în care sufletele noastre trăiesc sărbătoarea, născând acea lumină pe care mai încolo o vom răspândi în lume.
După care, foarte repede, vom redeveni cetăţeni cuminţi şi silitori ai satului planetar.
