Ticăloşie cu ştaif

Ticăloşie cu ştaif
Guvernarea PSD este o catastrofă pe care o servim cu lingurița. Zi după zi, abuzurile grobiene și deciziile tâmpe se aliniază făloase, subliniind dezastrul generalizat din politica românească.

Și nu vorbim aici despre anomalii, cum ar un ministru al agriculturii pe care adolescența l-a transformat iremediabil în poet simbolist, dar căruia îi patinează cu disperare mintea atunci când vine vorba despre biodiversitate.

Nici măcar nu vorbim despre un ministru al învățământului care se exprimă într-o limbă română provenită din școlile sătești, în care a fost dascăl de matematică; școli în care, vezi bine, „greșelile se pot îndrepta, dar erorile nu...". Drumurile guvernării sunt presărate cu străchini, în care veselii guvernanți calcă de zor.

Și pentru ce se întâmplă aceasta? Fiindcă la temelia guvernării se află două obiective secrete, amândouă la fel de ignobile (ca să înțeleagă și cei în cauză despre ce este vorba, acest adjectiv înseamnă „mârșav", „josnic").

Primul este jefuirea cu măiestrie a banului public, prin metode atent cizelate de-a lungul anilor, prin strădania generațiilor succesive de jefuitori (în mod paradoxal, chiar domeniile cele mai subfinanțate, cum ar fi învățământul sau sănătatea, sunt cel mai intens căpușate de firmele de partid).

Al doilea este salvarea de la pușcărie a faunei de justițiabili și condamnabili care a fost până acum prinsă cu mâna în sac. Acest al doilea obiectiv este cu atât mai presant, cu cât însuși jupânul suprem al PSD este deja condamnat și cu alte dosare în pregătire. Ceea ce, având în vedere că el se vedea prim-ministru cu faimă și prezidențiabil cu șanse absolute, îl cam face să turbeze de ciudă și să-și roadă cu năduf colțurile mustății.

„Pe hoții mărunți îi trimitem la închisoare, iar pe cei mari îi numim în funcții publice" (Esop). Cocoșatul cel hâtru avea dreptate, deși această pertinentă observație o făcea acum 2500 de ani! Cum se face că de atunci încoace nu s-au schimbat decât metodele prin care politicienii își urmăresc ticăloasele interese? Cum se face că, zilnic, aflăm despre manevrele, mișculațiile, sforăriile și jafurile savante la care se dedau politicienii și ne trezim pe urmă cu mâinile legate, incapabili să acționăm împotriva lor?

Răul cel mare este chiar la rădăcină, la înseși conceperea și definirea ocupației de politician. Pentru orice meserie în care se lucrează cu oamenii (sănătate, învățământ, armată, ordine publică) se cer atestate profesionale certificate. În meseria de politican, cea mai importantă dintre meseriile în care se lucrează cu oameni și pentru oameni, în care se iau hotărârile care au atingere cu viața întregii națiuni, hotărându-i consistența și cursul, nu se cere dovedirea celei mai mărunte competențe!

Nici profesionale (au, desigur, diplome de tot felul, în majoritate obținute după ce s-au lansat în politică), dar nici morale! Un pilot de avion sau un mecanic de locomotivă trec periodic prin teste psihologice draconice; perfect logic, câtă vreme fiecare din ei răspunde de viața câtorva sute de oameni.

Pentru a fi politician de frunte şi să ai destinele unei țări în mâinile tale nu se cere să dovedești nimic. Nu ți se cere să treci niciun fel de test (nici măcar de inteligență...). Poți să bați liniștit tobele în facultate și să treci prin ea ca gâsca prin apă - nimeni, niciodată, nu te va întreba ce s-a depus în tărtăcuța ta în acea perioadă.

Poți să furi liniștit și să te folosești de roadele furtului pentru a urca rapid în ierarhia politică - nimeni, niciodată, nu te va întreba cum te-ai îmbogățit, poate doar te va admira pentru spiritul tău întreprinzător. Și, dacă nu te-a prins DNA, iar ANI (Agenția Națională de Integritate) doarme pentru noi, are aplicabilitate în speță înțeleptul proverb românesc: „Hoțul neprins e om (citiți: politician) cinstit".

Răul mai mic este organizarea instituțională a clasei politice. În România, ca în întreaga Europă, a fi politician este una dintre cele mai râvnite meserii. În consecință, toți pofticioșii de avere sau de putere se năpustesc în această meserie când încă au cașul la gură. Înainte de a fi oameni împliniți, înainte de trăi cu adevărat.

În unele domenii de activitate, nu ai nicio șansă de angajare dacă nu ai o experiență profesională pe care s-o poți dovedi, cu acte și cu fapte. În politică, poți debuta oricând și poți să devii politician de frunte etalându-ți mutra pe sticlă și izvodind fraze meșteșugite. Fără a fi nimic altceva. Parafrazându-l pe Seneca (care vorbea despre vârstă), aș spune: „Să fii politician e un merit, chiar un admirabil merit. Dar numai dacă ai multe alte merite."

Politicienii nu sunt doar incompetenți în sine, ei contribuie și la diseminarea incompetenței și abuzului în toate ungherele societății. La societatea de stat Transelectrica, una dintre cele mai profitabile dețineri ale statului, au fost numiți în poziții interimare, pe criterii strict politice și de „pile", persoane care nu au nici în clin, nici în mânecă cu domeniul respectiv de activitate.

Și acesta nu este decât un simptom anticipat al intenției guvernului de a aboli selectarea de manageri pe criterii de competență și performanță, pentru a instala la conducerea companiilor de stat, generatoare de profituri frumușele (vezi recenta vânătoare înverșunată de dividende la care s-a dedat guvernul), persoane promovate și controlate politic, care vor „vor vota cum trebuie," cu condiția respectării privilegiilor lor personale.

Rezultatele se văd deja: guvernul PSD-ALDE a golit, prin votul aserviților din consiliile de administrație, visteriile societăților cu capital majoritar de stat, pentru a cârpi bugetul comatos al statului.

Acum, aceleași persoane vor vota, cu capul în straiță, contractarea de credite împovărătoare pentru continuarea programelor de investiții ale acestor importante companii. Pentru consiliile de administrație în care au rol mai degrabă decorativ, aceste persoane se prezintă în haine scumpe și descind cu autoturisme scumpe. Ticăloșia e tot aceea, chiar dacă are ștaif.

Etichete
Comenteaza