Raportat la felul necugetat în care noi, cei îndestulați și grăbiți, ne petrecem viețile, Okinawa are tot dreptul de a fi considerată un miracol. Această insulă, cu cei 1.200 de kilometri pătrați și 1,3 milioane de locuitori, este cea mai importantă din arhipelagul Ryukyu și a fost, timp de secole, până la anexarea arhipelagului de către niponi, în anul 1879, un spațiu de interferență între China și Japonia.
În vremurile mai apropiate, cuprinsă de febra cunoașterii și a studiului, omenirea a constatat că pe această insulă, care acum are o densitate a populației de peste 1.000 de locuitori pe km², există o concentrație de centenari mai mare decât oriunde în lume. Au fost întreprinse numeroase studii, care au arătat că viața numeroșilor centenari nu este numai lungă, dar și foarte sănătoasă. Incidența bolilor cardiovasculare, a accidentelor cerebrale, a cancerelor și a demenței este aproape nulă, iar starea generală de sănătate este foarte bună (a făcut înconjurul planetei știrea despre bătrânica din Okinawa care a obținut prima ei slujbă la vârsta de 93 de ani...!).
Un adevărat miracol, am fi tentați să spunem. De fapt, nu e chiar așa! Miracolul nu este decât un fenomen pentru care nu avem (încă) o explicație. După atâtea studii, longevitatea locuitorilor din Okinawa pare să-și dezvăluie secretele, oferind răspunsuri pe care le-aș putea grupa în trei categorii de egală importanță:
Hara hachi bu („burta niciodată plină"). Respectând acest principiu, locuitorii din Okinawa nu mănâncă niciodată pe săturate și mai toate alimentele lor tradiționale (legume verzi, pește, cartofi dulci) au încărcătură calorică scăzută. Chiar și față de spartana medie niponă, consumul lor de grăsimi, zaharuri, făinuri și carne este semnificativ mai scăzut. În felul acesta, indicele de masă corporală este scăzut, la o medie un pic peste 20, care în medicina occidentală este pragul de jos al normalității. Este evident că centenarii din Okinawa beneficiază în felul acesta și de o mobilitate de invidiat, ceea ce face posibil să-i vedem și la vârste extrem de înaintate fiind activi, lucrând în grădinița de lângă casă sau mergând la pescuit.
Nan kuru nai sa („răul nu va veni"). Aceasta nu este deviza unui centenar care stă ascuns de toate relele, tremurând în oareșce cotlon al modestei sale locuințe. Nu! Este deviza unui centenar activ, care trăiește înconjurat de iubirea numeroaselor generații care l-au urmat, binecuvântat de prietenia celor de-o seamă cu el, cu care se întâlnește zilnic și cu care trăiește momente de bucurie simplă și binefăcătoare. Simpla austeritate alimentară nu are nicio valoare dacă nu este dublată de o viață socială activă, chezaș al bogăției sufletești și al limpezimii de spirit.
Ikigai. Aici intrăm în străfundurile adâncimii de sensuri pe care le ascunde aparenta rigoare a limbajelor orientale. Iki înseamnă „viață", iar gai (sau kai) înseamnă „împlinirea a ceea ce dorești". Împreună, semnifică împlinirea a ceea ce dorești să se întâmple în viața ta. Tradiția culturală din Okinawa îi dă semnificația, oarecum mai prozaică, de „motivul pentru care te scoli dimineața". Pentru mine, modest împătimit al valorilor morale, ikigai înseamnă „ceea ce face ca viața să merite trăită".
Închipuiți-vă acum o insulă, o întreagă populație care are o viață modestă, dar plină de bucurii, care este condiționată cultural să descopere, și cât mai din vreme, lucrul sau împrejurarea pentru care să merite să te scoli dimineața sau care să asigure ca viața ta să merite trăită. Nu este aceasta însăși miezul miracolului Okinawa? Viața ta nu înseamnă nimic dacă nu ai ceva pentru care să merite să o trăiești (într-o viziune mai intensă, am putea spune că viața ta nu merită trăită dacă nu ai ceva pentru care să merite s-o sacrifici!).
Nu contează că vorbim despre o grădiniță cât o coală de desen, sau despre o familie numeroasă și iubitoare, sau despre un cerc de prieteni zbârciți, dar veseli, vioi și cu mintea limpede. Nu contează că vorbim (și aici revenim pe meleagurile lumii îndestulate și grăbite) despre dezvoltarea standardului 5G, găsirea leacului cancerului sau colonizarea planetei Marte. Ceva, orice, trebuie să ne facă să simțim că viața noastră merită să fie trăită. Altfel, ne înrolăm în marea masă de oameni prosperi și tracasați, care simt că sunt străini în propria lor viață, pe care ei nu o trăiesc, ci care îi trăiește pe ei.
Doriți o rețetă de viață fericită? V-o dau pe loc. Stomacul niciodată plin! Sufletul mereu plin! Când le ai pe astea două, răul nu are cum să vină! Din păcate, centenarii din Okinawa sunt o specie amenințată.
Amenințată de „progresele" civilizației occidentale, adusă acolo și prin contribuția bazei militare americane, populată de vajnici consumatori de hamburgeri plutind în grăsime și de băuturi carbogazoase al căror nume trebuie evitat precum cel al Necuratului. În ultimii 40 de ani, consumul de grăsimi, zaharuri și făinuri a explodat în Okinawa. Tocmai de aceea rețeta „secretă" a centenarilor este de două ori prețioasă. Mai întâi, fiindcă ea dă rezultate cu adevărat miraculoase. Pe urmă, și din păcate, fiindcă ea riscă să devină, foarte curând, o simplă mențiune în istoria civilizației planetare.
S-o păstrăm vie, s-o gravăm în memorie... Stomacul niciodată plin! Sufletul mereu plin! Răul nu va veni!
