Primul atac înregistrat în anale s-a produs în data de 10 decembrie 2013. O zi obișnuită de marți, în care PSD, aflat și atunci la putere, a încercat să promoveze pe șestache o lege a amnistiei privind infracțiunile pentru care Codul Penal sau legile speciale prevăd o pedeapsa privativă de libertate până la 7 ani, inclusiv, sau amenda. Scopul era modificarea Codului Penal pentru modificarea definiției conflictului de interese, pentru scoaterea parlamentarilor din rândul funcționarilor publici si, implicit, acordarea de imunitate de facto pentru infracțiunile de serviciu, inclusiv cele de corupție, si pentru micșorarea termenului de prescripție specială.
Miza acestui incredibil abuz era limpede: colecția de suspecți, anchetați, incriminați și justițiabili, ai PSD creștea fără încetare. Plana pericolul ca la următoarele alegeri, locale sau parlamentare, artileria grea a partidului să privească procesul electoral de după gratii. Trebuia făcut ceva; dacă nu s-a putut potoli setea de furăciune a onorabililor eligibili, atunci trebuiau, musai, retezați colții legilor care i-ar fi putut înșfăca.
Și uite că avem certitudinea că istoria oferă neașteptate și suculente recompense: în ciuda numărului halucinant de candidați certați cu legea, PSD și aliații lor ALDE (cine se aseamănă...) au repurtat o zdrobitoare victorie în recentele alegeri parlamentare. Unii dintre ei au apucat, totuși, să intre după gratii, în ciuda armatelor de avocați și a tertipurilor care s-au opus cu îndârjire procurorilor și avocaților. După cum era lesne de anticipat, cu o grabă cinică, vinovată și prost plasată (momentul a fost prost ales, și chiar mai prost pregătit), una dintre primele inițiative ale noilor guvernanți a fost adoptarea, pe ușa din dos a guvernului, a unei ordonanțe de urgență care să folosească membrilor de frunte și clienților celor aflați la putere.
Graba este de înțeles, având în vedere că cel mai direct și important beneficiar al ordonanței de urgență ar fi fost justițiabilul Liviu Dragnea, care-și roade unghiile până la coate de ciudă că nu poate prezida un guvern pe care el și mașina lui de vot l-au instalat în Piața Victoriei. Mai mult, el riscă o a doua condamnare, care nu poate fi decât cu executare, și s-ar și cumula cu prima... Deci, până șefu' trage o fugă la Washington ca să se căciulească un pic în fața mesei noului licurici mondial, noi tragem o grațiere și o amnistie cu care l-am scăpat de griji, că Ciorbea ăsta se împiedică în argumente și ne rezolvă problema pe la Curtea Constituțională fix la Paște... da' al cailor...
A, să nu uităm pe ceilalți vajnici luptători ai luminii de partid: Dan Voiculescu, Nicușor Constantinescu, Gheorghe Ștefan (care demult n-a mai tras un „Pinalti" prin banii publici), Elena Udrea, Alina Bica, Gabriel Oprea, Dan Nica, Alexandru Athanasiu, Olguța Vasilescu și mulți alții, mai puțin cunoscuți, aflați în închisoare sau în diverse stadii de anchetare sau de judecare, dar toți înhămați la căruța partinică a marelui jaf național. E limpede că aceasta este viziunea de guvernare, văzând graba cu care s-a reinstaurat controlul politic asupra numirii directorilor de școli și spitale. În condițiile în care fiecare bănuț al administrației este strâns drămuit, banii alocați armatei nu sunt niciodată destui, banii alocați infrastructurii de-abia ajung să plătească salariile babane ale celor care sunt incapabili să construiască un centimetru de autostradă, banii din învățământ și din sănătate au rămas ultimele bucățele de mană din care pofticioasele carii de partid mai pot să roadă. Halucinantele dezvăluiri din cazurile Hexi Pharma și Malaxa ridică colțul cortinei de pe adevărata dimensiune a corupției șmenare și furibunde care parazitează aceste două importante domenii ale vieții sociale, domenii în care subfinanțarea și inadecvarea resurselor sunt adevărate boli cronice (sau, să zicem... corijențe?)
Acest imund atac de partid împotriva statului de drept s-a produs de doar câteva zile, într-o miercuri oarecare. Președintele Iohannis a mutat cu piesele grele pe tabla politicii, blocând, in extremis, nerușinata inițiativă. Dar aceasta nu înseamnă nicidecum o schimbare a calculului guvernanților, miza este mult prea mare pentru a abandona intenția de modificare a legislației penale. Societatea civilă și-a manifestat prompt dezgustul și stupoarea în fața acestui cinism mascat în dreptate și a dat glas acestor trăiri în marile orașe ale țării, precum și în câteva dintre capitalele europene. Pentru a înțelege cine sunt cei față de care protestează cetățenii, să ne amintim postarea furibundă a unui oarecare Cătălin Beciu, vicepreședinte ALDE: „Animalelor, mi-e scârbă de voi. De toți aia care ați fost pe strada, aseară. Atât de scârbă încât aș ieși împotriva voastră, tot acolo, in stradă.(...) Jos Kövesi, Iohannis, Mungiu și, in general, jos cretinii si naziștii!" Între timp, postarea a fost ștearsă, e de presupus că președintele lui de partid, uns cu toate alifiile politicii, l-a mustrat (pentru excesul de sinceritate, desigur) și i-a înmânat un borcan de alifie cu care să înceapă, la rândul său, să se ungă...
E de așteptat ca lupta partidului împotriva poporului care l-a ales să se mute în Parlament. Acolo lucrurile stau pe roze, aleșii sunt experți în promovarea fără rușine a propriilor interese. Din cei 329 de deputați care freacă băncile Camerei Deputaților, 53 sunt veterani în luptă, fiindcă au votat „pentru" în Marțea Neagră. A venit la rând, prin strădania guvernului aservit intereselor de partid, Miercurea Neagră. Păi, mergând în ritmul acesta, în curând n-o să mai avem nicio zi curată în săptămână, toate fiind mânjite de tentative nesimțite de promovare a unor interese interlope.
De unde propunerea mea: ca să ne mai rămână zile curate în săptămână, să facem cumva să-i silim să o facă, de acum încolo, doar în zilele pe care deja le-au mânjit. Marți și Miercuri sunt deja prea mult.
