Dosarul "Carrefour" îl ţine pe Apostu în arest

Dosarul
Sorin Apostu rămâne în arest, intrând în a opta lună după gratii, din cauza noului dosar în care este cercetat de DNA pentru alte fapte de corupţie. În acest dosar, fostul primar al Clujului este acuzat că ar fi luat mită de la mai multe companii care au afaceri la Cluj.

Curtea de Apel Mureş a decis, în 29 iunie, că noul dosar pe care îl pregătesc procurorii în cazul Apostu, în care acesta este acuzat că ar fi primit foloase materiale, dar şi excursii în străinătate de la companii precum Carrefour, Kiat sau Electrogrup, este un motiv temeinic pentru a-l ţine, în continuare, în arest preventiv.

Judecătoarea Mihaela Creţu a arătat, în motivarea hotărârii prin care a respins cererea de liberare sub control judiciar, depusă de Apostu la ultimul termen de judecată, mai exact în 25 iunie, că „ar exista pericolul, cu potenţial mărit, ca inculpatul să se angreneze, din nou, în sfera ilicitului penal". Potrivit surselor ziuadecj.ro, Apostu va fi trimis în judecată în acest dosar la sfârşitul acestei veri.

Magistratul a arătat că şi probatoriul administrat în cauza aflată deja în judecată este relevant, atât cel realizat de DNA (înscrisuri ridicate cu ocazia percheziţiilor, convorbiri telefonice interceptate, declaraţii de martori),cât şi cel ce reiese din declaraţiile martorilor audiaţi până în prezent.

Numărul mare de cartele telefonice pe care le folosea fostul primar înainte de momentul arestului, într-un circuit închis, este un alt motiv care duce la concluzia că acesta şi-ar continua activitatea infracţională, spune judecătoarea Mihaela Creţu. „Posibilitatea reangajării inculpatului în sfera ilicitului penal rezultă din faptul că, la momentul supunerii sale, măsurii preventive a arestului, acesta utiliza mai multe cartele telefonice, numere de telefon ale unora dintre acestea fiind cunoscute doar de un număr foarte restrâns al prietenilor săi. O parte din numere de telefon astfel utilizate de inculpat, trebuiau să fie utilizate de persoanele cărora inculpatul le comunica aceste numere, doar în anumite situaţii şi în anumit interval orar", se specifică în motivare.

În continuare se arată în motivare că „există la dosarul cauzei, probe din care, în opinia instanţei, rezultă date concrete, care justifică părerea că, lăsat în libertate, inculpatul ar avea un potenţial ridicat de angrenare, a sa, în sfera ilicitului penal, deoarece din conţinutul convorbirilor telefonice, autorizate a se efectua în prezenta cauză, a rezultat că, acesta, paralel activităţii de primar al municipiului Cluj-Napoca, ce era abilitat să o îndeplinească, şi-ar fi desfăşurat activitatea infracţională pentru care se află în faţa instanţei de la Târgu Mureş, dar şi activitatea infracţională pentru care , prin rechizitoriul D.N.A- SERVICIUL TERITORIAL CLUJ, din 22 decembrie 2011 s-a disjuns cauza pentru efectuarea de cercetări", se arată în documentul citat.

În plus, şi convorbirile telefonice pe care le-a avut soţia fostului primar, Monica Apostu, inculpată în dosar, cu femeia de afaceri Aspazia Droniuc, acuzată în acelaşi dosar de dare de mită, sunt amintite de magistratul Curţii de Apel Mureş: „Din conţinutul convorbirilor telefonice desfăşurate între două dintre inculpatele cauzei, reiese că inculpatul petent, în desfăşurarea activităţii infracţionale imputate, ar fi apelat şi la concursul altor persoane, ca de exemplu soţia sa, faţă de care manifesta încredere".

În ceea ce priveşte durata arestului preventiv, instanţa apreciază că nu se poate vorbi de depăşirea „termenului rezonabil", având în vedere că termenele în proces au curs fără amânări nejustificate, iar la şedinţele de judecată s-a respectat principiului „egalităţii armelor" între toţi participanţii cauzei. „Speţa pendinte, prezintă un specific deosebit, nu prin numărul persoanelor acuzate, ci prin multitudinea acuzelor ce planează asupra fiecăruia, prin intervalul de timp substanţial mare, în care se susţine de către acuză că s-ar fi desfăşurat activitatea infracţională imputată inculpaţilor, prin calitatea pe care o aveau aceştia, prin calitatea pe care o au martorii ce au fost audiaţi şi care urmează a fi audiaţi în cauză, atât în acuzare cât şi în apărare( au ocupat funcţii de demnitate publică, funcţii de conducere la nivelul unor agenţi economici de interes local sau naţional). Frecvenţa termenelor de judecată fixate în cauză, durata dezbaterilor din cadrul acestor înfăţişări (termene), multitudinea aspectelor de drept şi de fapt ce se dezbat demonstrează să speţa se instrumentează nu doar cu stricta respectare a dispoziţiilor art.1-6 rap. la art.286-289, 253 şi 301 Cod procedură penală, dar şi a prevederilor art.6 paragraf I din C.E.D.O", arată Curtea de Apel Mureş.

Principala acuzaţie care i se aduce fostului primar al Clujului este aceea că a luat mită de la Călin Stoia şi Aspazia Droniuc pentru a le facilita câştigarea unor contracte pe bani publici. Astfel, spun procurorii DNA, Stoia, fost director al companiei Brantner-Vereş, i-ar fi dat mită lui Apostu pentru contractul de salubrizare al oraşului, iar Aspazia Droniuc pentru a-i facilita obţinerea unui contract de asigurare a parcului auto al RATUC. Mita, spun anchetatorii, era mascată prin contracte fictive încheiate de Stoia şi Droniuc cu firma de avocatură a soţiei fostului primar, Monica Apostu. Fostul primar, care a demisionat din funcţie la începutul acestui an, se află după gratii din noiembrie 2011.

UPDATE 16.55: Avocatul Tiberiu Ban, apărător al soţilor Apostu, spune că noul dosar care îl vizează pe fostul primar nu este o justificare pentru menţinerea sa în arest. "O măsură procesuală precum menţinerea arestului se ia doar pentru corecta derulare a procesului. Nu se poate justifica o asemenea menţinere a arestului, pe ideea că mai există un dosar. Teoretic, doar procurorul ar fi putut să ceară o arestare pentru acel dosar aflat în lucru, dar, întrucât acest lucru nu este posibil, Sorin Apostu fiind deja arestat, nu există altă justificare. În dosarul de care se face vorbire nu apare Monica Apostu. Prin urmare, va fi de competenţa Tribunalului Cluj. Cum se poate exprima Curtea de Apel Mureş asupra unui dosar care nu este de competenţa sa?", a declarat Tiberiu Ban.

Citeşte şi:

 

Etichete
Comenteaza