Ştirile pozitive ale zilei de miercuri

Ştirile pozitive ale zilei de miercuri

Există şi veşti bune în vreme de pandemie. 

- Comisia Europeană prezintă azi o strategie în vederea unei ieşiri coordonate din perioada de izolare impusă în vederea opririi pandemiei covid-19, după ce Austria şi Danemarca au prezentat planuri în acest sens.

- Pentru a patra zi numarul cazurilor noi inregistrate la nivel global nu depaseste varful inregistrat in 3 aprilie.

- Numărul cazurilor noi in Italia a înregistrat cea mai redusă creştere din 13 martie.

- China a ridicat carantină din Wuhan, orașul de unde a pornit pandemia, după 76 de zile în care cei 11 milioane de locuitori nu au avut voie să iasă din oraș.

- Grecia - mai puţin afectată de pandemia covid-19 decât partenerii săi europeni - speră să revină ”la normalitate” în mai, cu condiţia ca cetăţenii să continue să respecte scrupulos izolarea. ”Rămânând acasă în aprilie, vom putea să ne bucurăm mai bine de primele rezultate ale comportamentului nostru responsabil”, a apreciat luni un purtător de cuvânt al Guvernului, Stelios Petsas.

- Norvegia - care a adoptat un regim de semi-izolare - a reuşit să treacă ”sub control” răspândirea noului coronavirus pe teritoriul său, a anunţat Guvernul, însă fără să relaxeze măsurile în acest stadiu. Nivelul reproducerii bolii - adică numărul de persoane contaminate la fiecare bolnav - a scăzut sub pragul de 1 - la 0,7, de la 2,5 înainte de adoptarea, la jumătatea lui martie, a unor măsuri constrângătoare în lupta împotriva pandemiei.

- Un nou vaccin impotriva Covid-19 a intrat ieri in faza 1 de testare clinica in SUA. Este vorba de vaccinul dezvoltat de Inovio Pharmaceuticals, o alta companie finantata de Bill Gates.

- CNAS anunţă că începând de ieri a inceput distribuirea a peste 1,1 milioane de măşti de protecţie catre medicii de familie.

- O aeronavă Boeing 747-400 incărcată cu 2.000.000 măști fpp2 a aterizat ieri la Aeroportul Henri Coandă.

- Andrea Bocelli va sustine un concert in aceasta duminica, de Pastele catolic, in Domul din Milano, care va fi gol. Concentul va fi transmis gratuit in intreaga lume.

- Jack Dorsey a anuntat ca va aloca $1 miliard din averea sa (in actiuni Square) unui fond pentru lupta impotriva Covid-19.

- Liderii din Congresul american au agreat ca pachetul de $2200 miliarde aprobat pentru ajutorarea populației și a companiilor nu este suficient. Un nou pachet de $1000 miliard va fi aprobat cel mai probabil până la finalul lunii.

- Sediul din Strasbourg al Parlamentului European va fi transformat în centru de testare şi tratare a Covid-19

- Guvernul Japoniei a anuntat un pachet de 990 de miliarde de dolari pentru susținerea economiei

- Olanda a mărit numărul de testări pe zi de la 5000 de teste la 17.500 teste.

- Elveția a dublat bugetul alocat companiilor afectate de criză, la $40 miliarde. Completarea cererii de o pagină durează 2 minute, iar banii sunt primiți în 30 de minute de la trimiterea cererii.

- Xerox va lucra cu Vortran Medical pentru a produce 1 milion de ventiloare pentru spitalele americane.

​- Kia a reînceput construcția de mașini la uzina sa de la Zilina (Slovacia), după două săptămâni în care totul a fost oprit din cauza crizei sanitare. Producția este reluată la un nivel mai scăzut și cu măsuri speciale de siguranță, dar este un semn că lucrurile își vor reveni.

- Infractionalitatea judetului Iasi a scazut simtitor în aceasta perioada. De la o medie de aproape 40 de infractiuni pe zi, criminalitatea a scazut la numai 15. Politistii spun ca au disparut furturile din buzunare si spargerile de locuinte.

- Teatrul Naţional pentru Copii „Abracadabra” şi Marian Râlea, supranumit „Magicianul Poveştilor”, prezintă online, zilnic, câte o poveste.
Poveştile pot fi urmărite pe canalul de YouTube „Eu pot, eu sunt magician”.

- Familia Timiș, deținătoarea Grupului Cris-Tim, a donat 300.000 euro pentru utilarea secţiilor ATI cu echipamente și aparatură medicală.

Extra (nu sunt pozitive dar sunt importante):

- Spitalele din Franta au oprit tratementul cu hydroxychloroquine din cauza problemelor cardiace pe care le genereaza.

- Peter Navarro, un consilier al președintelui Trump, a avertizat în ianuarie că noul virus ar putea cauza 500.000 de decese în SUA și genera pierderi de $6000 miliarde economiei americane.

- Numărul testelor realizate la un milion de persoane:
Emiratele Arabe Unite 22000
Italia 11400
Germania 11000
Coreea de Sud 9000
Canada 8800
Spania 7600
SUA 5400
UK 2900

- Statul Texas a câștigat apelul în care a cerut suspendarea procedurilor de avort în perioada pandemiei pentru a salva resursele medicale. Este primul stat american care câștigă în instanță suspendarea avorturilor motivând situația generată de pandemie.

Bonus (nu sunt pozitive dar au o doza de umor):

- Un grup de nudiști cehi au fost avertizați de polițiști pentru că au încălcat obligația de a purta măști de protecție în spațiul public, scriu publicațiile locale. Mesajul este clar: măștile de protecție trebuie purtate tot timpul în public și nicio excepție nu va fi tolerată. A fost constatat și că grupul a mai încălcat o regulă - interzicerea de adunări cu mai mult de două persoane.

- Un primar ucrainean a pus să se sape sute de morminte din cauza epidemiei noului coronavirus şi cu scopul de a îndemna populaţia să respecte izolarea, o măsură controversată în contextul în care localitatea pe care o conduce - Dnipro - nu a înregistrat niciun deces

- Ministrul Sănătății din guvernul Noii Zeelande a declarat că a fost un idiot, prezentându-și demisia, după ce s-a deplasat 20 de km, împreună cu familia, până la o plajă, în condiții de carantină.

- Vanzarile de drojdie in SUA au crescut cu 647% in saptamana care s-a terminat pe 21 Martie, mai mult decat cresterea inregistrata de orice alt produs alimentar sau bautura. Raportarea se face la perioada similara a anului trecut.

Fotografia diminetii - José si Guadalupe Prieto-Matas sunt casatoriti de 65 ani si au supravietuit dupa ce amandoi au fost infectati cu COVID-19. Initial au fost internati in camere separate intr-un spital din Madrid dar i-au convins pe medici sa fie mutati impreuna. Au fost externati in aceeasi zi.

Etichete
Comenteaza