Autoritățile au anunțat prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile. Prin urmare, de sărbători oamenii sunt îndemnați să renunțe la tradiții și să se gândească la sănătatea familiilor lor.
O doctoriţă din Argeş a fost reţinută pentru 24 de ore, după ce a sechestrat în cabinet și agresat două persoane pe care trebuia să le îngrijească.
Zeci de telefoane mobile au fost găsite îngropate în șanțuri. Acestea erau folosite de o grupare de escroci care păcăleau lumea telefonic, după care scăpau de aparatele de comunicare.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit peste 3.400 comprimate ce conțineau în prospect specificația Covid-19, în valoare de aproximativ 8.500 de lei, susceptibile a fi contrafăcute, pe
Trei mame au înaintat plângeri împotriva unui asistent medical cu acuzația de abuzuri sexuale. Cele trei femei au fost în spital ca mame ale unor copii bolnavi.
Vaccinarea împotriva COVID ar putea decide vacanţele în străinătate. Mai multe state din întreaga lume au anunţat că nu vor mai permite accesul turiştilor, decât dacă aceştia dovedesc că s-au imunizat. Reacţiile au fost f
Un număr de 352 de centre fixe pentru vaccinarea personalului medical şi a celui medico-social, 663 de centre fixe şi 78 de centre mobile pentru vaccinarea celorlalte categorii ale populaţiei au fost identificate până în prezent.
„Conducerea Uniunii Scriitorilor din România a luat act cu stupoare de declaraţiile politice radicale pe care dl Sorin Lavric, proaspăt parlamentar, le-a făcut, cu privire la cadrul democratic în care se desfăşoară viaţa politică