Ambasadorul României la Oslo, Adrian Gabriel Davidoiu, consulul ambasadei, Mihai Oprescu şi un expert trimis din centrala MAE au avut o întâlnire marţi cu familia Bodnariu şi cu avocatul acesteia, anunţă MAE, care precizează că minorii vor putea fi vizitaţi de consul.
Ministrul german al Justiţiei, Heiko Maas, a propus oficial, miercuri, accelerarea procedurilor de examinare a solicitărilor de azil în cazul cetăţenilor marocani şi algerieni, pentru a-i expulza mai rapid în cazul refuzului, după seria de agresiuni cu caracter sexual.
Premierul Dacian Cioloş a scris, marţi, pe Facebook, că este preocupat de situaţia familiei Bodnariu, despre care spune că este "foarte delicată" şi "complexă", precizând că autorităţile române ţin legătura constant cu cele norvegiene având ca prioritate interesul copiilor.
Ambasadorul României la Oslo se va întâlni miercuri cu reprezentantul Ministerului Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii norvegian pentru discuţii pe tema cazului Bodnariu, întrevedere solicitată de partea română încă din noiembrie 2015, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
Un site din străinătate, Bright Side, a făcut o recomandare de vacanţă cititorilor săi iar destinaţia este chiar frumoasa noastră România.
Administraţia de la Seul a iniţiat discuţii cu Statele Unite pentru aducerea unor arme strategice pe teritoriul Coreei de Sud după ce regimul stalinist nord-coreean a anunţat că a testat cu succes o bombă cu hidrogen, informează site-ul agenţiei Reuters.
Phenianul nu ar fi testat o bombă cu hidrogen, dată fiind magnitudinea relativ redusă a undei seismice resimţite în regiune, susţine un parlamentar sud-coreean care precizează că agenţia de spionaj a ţării sale l-a informat în acest sens, într-un briefing privat, relatează AP în pagina electronică.
Premierul japonez Shinzo Abe a declarat miercuri că ţara sa va răspunde ferm provocării Coreei de Nord la adresa neproliferării nucleare, catalogând ultimul test nord-coreean nuclear o ameninţare la adresa Japoniei, relatează Reuters în pagina electronică.
Coreea de Nord anunţă că a testat cu succes o bombă cu hidrogen, un anunţ-surpriză care complică eforturi deja dificile în vederea stopării activităţilor Phenianului de a se dota cu un arsenal nuclear, relatează The Associated Press în pagina electronică.