USR Cluj propune mai multe soluţii pentru implementarea transportului de noapte și a liniei expres care pleacă din aeroport, în aşa fel încât problemele transportului public din oraș să fie cu adevărat rezolvate, nu doar "peticite".
Arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, este voluntar în demersul „Ambulanței pentru Monumente”, care restaurează Biserica de lemn din localitatea Păniceni.
În Cluj-Napoca e concurenţă mare pentru locurile de parcare. Cei care îşi lasă maşinile pe lângă vreun petic de iarbă se vor gândi de două ori dacă fac bine de acum înainte. Au intrat "la treabă" oamenii "cu coasa".
Un actor care a jucat în zeci de filme celebre și care a primit un premiu oscar, este invitat la Festivalul Internațional de film Transilvania.
Este vorba de edilul comunei Ceanu Mare, județul Cluj, care a dat dovadă de spirit civic, a pus mâna pe lopată și a curățat drumul comunal de noroi.
Edilul Floreștiului anunță că ediția cu numărul trei a evenimentului sportiv va avea loc la sfârșitul acestei săptâmâni.
Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a declarat că ceea ce s-a întâmplat în Serbia se poate întâmpla cu uşurinţă şi în România.
Piloții Unității Speciale de Aviație Cluj-Napoca sunt zilnic la datorie pentru a transporta pacienți în stare critică la spital.
S-a stins din viață Balea Simion Niculaie, un pompier din Cluj, comandant de echipaj, care timp de 30 de ani a intervenit la nenumărate incendii și a salvat multe vieți.