O clujeancă spune că după furtuna de vineri i-a fost inundată casa, lucru care i se întâmplă după fiecare ploaie mai puternică, de când cu șantierul din zona Platinia.
Mare parte din zilele libere legale acordate angajaților în anul 2023 s-au epuizat deja. Totuși, românii vor mai avea parte de două minivacanțe în acest an.
Ploaia torențială care a căzut vineri după-amiază în Cluj-Napoca a transformat orașul într-o adevărată Veneție.
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că în şedinţa de Guvern se va adopta un proiect care prevede majorarea indemnizației de creștere a copilului pentru anumite familii, precum și acordarea unor facilități fiscale.
Ceferiștii au anunțat că vor intra, vineri, în grevă de avertisment, iar circulaţia trenurilor va fi oprită timp de două ore.
Sărăcia obligă zeci de tinere însărcinate să-şi dea bebeluşii spre adopţie în schimbul banilor, în Filipine, unde părinţii care îşi doresc să aibă copii pot „cumpăra" unul de pe Facebook pentru doar câteva sute de euro, transmite EFE.
Directorul general în ANPC Paul Anghel a explicat cum pot fi primite compensaţii din partea transportatorului aerian în cazul anulării sau întârzierii zborurilor.
Compania de Apă Someş S.A. care furnizează apa potabilă în Cluj-Napoca şi împrejurimi ne arată unul dintre motivele pentru care în unele zone din Cluj se înfundă canalizarea atunci când plouă torenţial.
O minoră de 17 ani a fost violată, vineri noaptea, în gara din Câmpia Turzii. Agresorul a fugit și este căutat de polițiști.