De ce s-au temut, nu au scăpat! CFR a pierdut deplasarea de la Craiova VIDEO

De ce s-au temut, nu au scăpat! CFR a pierdut deplasarea de la Craiova VIDEO
CFR Cluj termină acest an cu o înfrângere, după o lungă serie de rezultate pozitive. Echipa lui Dan Petrescu a cedat cu 1-2 pe terenul lui CS Universitatea Craiova, sâmbătă, în etapa a 22-a din Liga 1.

Deși avea șase meciuri la rând fără înfrângere, iar ultimele cinci au fost câștigate, Dan Petrescu nu era deloc liniștit înaintea deplasării cu oltenii. Din lotul "ferooviarilor" au lipsit și două piese importante, Ovidiu Hoban și Kevin Boli. Primul a fost suspendat pentru cumul de cartonașe galbene, iar al doilea accidentat.

Premoniția lui Petrescu

"Cred că e cea mai grea deplasare din acest campionat. Craiova a jucat două meciuri pe noul stadion și le-a câștigat cu 3-1 pe ambele. Sunt convins că ea e favorită la toate meciurile pe care le joacă acasă. Craiova joacă și se apără foarte bine, marchează goluri și cred că asta e meritoriu. Cel mai bun cadou (de ziua mea - n. red.) ar fi să nu pierdem.

Sunt foarte curios dacă jucătorii mei sunt în vacanță deja sau vacanța o vor după meciul acesta. Sunt foarte multe cazuri cu echipe care s-au văzut cu rezultatele obținute și, la ultimul meci înaintea vacanței, nu au mai dat tot ce aveau mai bun.

Eu le-am spus și jucătorilor și sunt foarte curios ce atitudine vor avea, pentru că aș fi foarte supărat dacă atitudinea lor nu va fi corectă. Mie îmi e foarte frică de aceste lucruri", anunța "Bursucul". Iar de ce i-a fost frică mai mult, nu a scăpat.

Băluță și Mitriță fac diferența

Înainte de startul partidei, pe stadionul Ion Oblemenco s-a ținut un moment de reculegere în memoria Regelui Mihai I. Fostul șef de stat al României a fost înmormântat, sâmbătă, la Mânăstirea Curtea de Argeș. El a decedat pe 5 decembrie 2017, în Elveția, la vârsta de 96 ani.

În prelungirile primei reprize, profitând și de o degajare nereușită a lui Camora, Alexandru Băluță a înscris cu capul din centrarea lui Martic (45+1). După revenirea de la cabine, Arlauskis este spectator la golul fenomenal marcat din lovitură liberă de Alexandru Mitriță (50). 

Văzând că e 0-2 pe tabelă, Petrescu a operat prima schimbare, una ofensivă. L-a scos pe Damjan Djokovic și l-a băgat pe atacantul Urko Vera. N-a trecut nici măcar un minut, că spaniolul a și punctat pentru 1-2 (61). Ardelenii puteau chiar să scoată un punct din Bănie. Mai întâi, Calancea a respins mingea trimisă cu capul de Omrani (74).

În avantaj numeric și aproape de un 2-2

CFR a avut apoi avantaj numeric, în urma eliminării lui Băluță (81). Jucătorul Craiovei mai primise un galben în repriza secundă. Spre finalul partidei, "feroviarii" au cerut penalty în urma unui henț al lui Gustavo (86). Jocul a fost, însă, lăsat să continue. Înainte de intrarea în prelungiri, Urko Vera a risipit o șansă uriașă de 2-2. Fotbalistul iberic a trimis cu capul din 8 metri, dar balonul a trecut milimetric pe lângă poarta lui Calancea (89).

Scor final 1-2 și CFR Cluj termină acest an cu o înfrângere. Ardelenii rămân la conducerea clasamentului, cu 49 puncte. A doua clasată, FCSB, este la cinci puncte în spatele echipei lui Petrescu. "Roș-albaștrii" se pot apropia chiar la două puncte de clujeni, în cazul unei victorii cu Viitorul. CS Universitatea Craiova rămâne pe trei, cu 43 puncte.

CS Universitatea Craiova - CFR Cluj 2-1 (1-0)

Au marcat: Băluță (45+1), Mitriță (50)/Vera (61)

Cartonaș roșu: Băluță (81)

Cartonașe galbene: Băluță (65), Kelic (42), Bancu (80), Calancea (73)/Aralauskis (45), Deac (45), Rus (51)

Craiova: Calancea - Briceag, Kelic, Popov - Bancu, Mateiu, Zlatinski, Martic - Burlacu (Popa 77), Băluță, Mitriță (Gustavo 63). Antrenor: Davis Mangia

CFR Cluj: Arlauskis - Camora, Mureșan, Vinicius, Manea - Culio, Rus (Nouvier 85), Djokovic (Vera 61) - Păun (Mailat 69), Omrani, Deac. Antrenor: Dan Petrescu

Arbitru: Istvan Kovacs

Stadion: Ion Oblemenco, Craiova

Comenteaza