Tricourile-replică ale celor din 1919, purtate marţi de fotbaliştii lui "U", vor fi scoase la licitaţie

Tricourile-replică ale celor din 1919, purtate marţi de fotbaliştii lui
Parteneriatul dintre clubul de fotbal Universitatea Cluj şi Fundația Comunitară Cluj, care urmăreşte dezvoltarea unui fond pentru copii şi tineri sportivi, dar şi pentru veterani, a fost lansat astăzi.

Clubul va vinde o serie de produse la licitaţie, acesta este unul dintre modelele pe baza cărora va fi capitalizat fondul lansat azi.


"Modalitățile luate în calcul pentru construirea fondului vizează, printre altele, acțiuni de marketing comunitar, cum ar fi: direcționarea de procente din vânzările de bilete, vânzarea de produse personalizate, dar și sisteme speciale de licitație", spun reprezentanţii Fundaţiei Comunitare.

Primele produse create în acest sens sunt tricourile care au fost prezentate ieri de jucătorii U Cluj la meciul inaugural. Realizate în serie unică, acestea sunt o replică după tricourile originale purtate de echipa U Cluj în 1920. Acestea vor fi licitate online pe platforma www.upentrucluj.ro, începând de astăzi, până luni, 31 octombrie 2011.

Preţul de pornire al fiecărui tricou este de 500 de lei.

Comenteaza