VIDEO CFR a scos doar o remiză cu "lanterna roșie"

VIDEO CFR a scos doar o remiză cu
Echipa lui Vasile Miriuță a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida de acasă cu ACS Poli Timișoara, luni seara, în etapa cu numărul 19 din sezonul regulat al Ligii 1.

Oaspeții au marcat primii, prin Octavian Drăghici, la capătul unei lovituri de colț executate de pe partea stângă (35). 6 minute mai târziu, vârful bănățenilor a semnat dubla cu un șut din apropiere, după ce a recepționat balonul în spatele liniei de apărători adverși (41).

CFR Cluj a dat tonul revenirii către finalul primei reprize, când a beneficiat de un 11 metri după un henț al lui Artean (43). Filipe Nascimento l-a învins fără probleme pe Straton de la punctul cu var și scorul a devenit 1-2.

În repriza secundă, gruparea din Gruia a primit o nouă lovitură de pedeapsă, după o intrare a lui Străuț asupra nou intratului Juan Carlos Ruiz (55). Filipe Nascimento a transformat și de această dată penalty-ul, stabilind scorul final al întâlnirii. Mijlocașul portughez a ajuns, astfel, la 6 goluri în actuala stagiune, două dintre ele fiind înscrise din acțiune.

La capătul acestui egal, "feroviarii" rămân pe 5, cu 30 puncte și un golaveraj de 32-16. Timișoara se află pe ultimul loc, cu doar 5 puncte și cu un golaveraj de 20-33. Cele două echipe au remizat și în tur, scor 1-1.

Vineri, 9 decembrie, de la ora 20:30, CFR va juca în deplasare cu CS Universitatea Craiova. De partea cealaltă, "lanterna roșie" a Ligii 1 primește vizita celor de la FC Voluntari. Într-un alt meci desfășurat luni, Dinamo a cedat cu 0-4 pe terenul lui Gaz Metan Mediaș.

REZUMAT VIDEO

CFR 1907 CLUJ - ACS POLI TIMIȘOARA 2-2 (1-2)

Au marcat: Filipe Nascimento (43 pen., 55 pen.)/ Octavian Drăghici (35, 41)

Cartonașe galbene: Bryan Nouvier (74), Filipe Nascimento (77)/ Cătălin Straton (56), Adrian Poparadu
(93)

CFR Cluj (4-2-3-1): Vâtcă - Lopes, Larie, Horj, Camora - Rus, Nascimento - Chiriță (Păun 59), Omrani (Ruiz 45), Nouvier - Bud (Negruț 79)

Rezerve: Mincă, Peteleu, Mureșan, Ene, Păun, Negruț, Ruiz

Antrenor: Vasile Miriuță

ACS Poli Timișoara (4-2-3-1): Straton - Străuț, Bocșan, Scutaru, Șeroni - Poparadu, Artean - Bărbuț (Popovici 89), Croitoru (Cârstocea 81), Doman (Roșu 83) - Drăghici

Rezerve: Smaranda, Cârstocea, Neagu, Roșu, Mailat, Popovici, Vădrariu

Antrenor: Ionuț Popa

Arbitri: Florin Chivulete (centru), Andrei Constantinescu și Bogdan Velicu (tușieri)

Locație: Stadion Dr. Constantin Rădulescu, Cluj-Napoca

Comenteaza