Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal Mărișel, s-au sesizat din oficiu la data de 9 iunie cu privire la posibila săvârșire a infracțiunii de violență în familie.
Un bărbat de 40 de ani a fost reținut de polițiștii din cadrul Secția 2 Poliție Cluj-Napoca, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și tulburarea ordinii și liniști
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, a fost reținut de polițiști și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru nerespectarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție și amenințare.
Un bărbat din Cluj-Napoca a fost arestat preventiv pentru 15 zile, fiind cercetat pentru agresiune sexuală asupra unui minor, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca într-un comunicat emis luni, 18 mai.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au deschis un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu după sinuciderea Amianei Păştină, femeia acuzată că şi-ar fi ucis mama pentru a-i moşteni averea.
Amiana Păştină, femeia din Sibiu acuzată că şi-a ucis mama pentru a-i moşteni averea, s-a sinucis în arest, potrivit unor surse judiciare.
Bărbatul de 51 de ani din Cluj-Napoca, cercetat pentru tâlhărie calificată după ce ar fi agresat și jefuit un alt bărbat pe strada Izlazului, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Reprezentanții IPJ Cluj au efectuat o acțiune ce a dus la depistarea unei persoane pe al cărei nume era emis un mandat de arestare.
Un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de violență în familie și lipsire de libertate în mod ilegal.