Noi audieri în dosarul Hidroelectrica. Omul de afaceri clujean Rareş Criste, administratorul firmei despre care anchetatorii spun că urma să încheie un contract prin care primea ilegal energie ieftină, a dat astăzi declaraţii în faţa procurorilor anticorupţie, informeaza Realitatea TV Cluj.
Sindicaliştii clujeni cer construcţia hidrocentralei de la Tarniţa-Lăpuşteşti. Reprezentanţii angajaţilor din Hidroserv Cluj susţin că salariaţii companiei s-ar putea ocupa de lucrările de automatizări, precum şi de cablurile electrice ale viitoarei hidrocentrale capabile să producă 1.000 de Mega Watti / oră.
Contractele dintre Hidroelectrica şi "băieţii deştepţi" din energie îi lasă fără bani pe angajaţii de la Hidroserv. Oamenii spun că societatea, o structură a Hidroelectrica, mai are un pas până la faliment, asta pentru că lucrările de reparaţii ale utilajelor au fost date altor firme, din zona privată, pe foarte mulţi bani. Angajaţii ameninţă că vor ieşi în stradă dacă situaţia nu se remediază.
Comisia de Dialog Social din cadrul Prefecturii Cluj s-a întrunit astăzi pentru a dezbate problemele semnalate de Sindicatul Hidroenergetica din Sucursala Hidrocentrale şi Hidroserv Cluj cu privire la reorganizarea şi restructurarea companiei.
Directorul din Hidroelectrica Eugen Brădean îi spunea lui Remus Vulpescu că mita în schimbul încheierii contractului pentru energie ieftină urma să ajungă la "trei-patru persoane" şi credea că, în afară de acestea, ar fi fost şi ministrul Constantin Niţă, dar şi un "băiat cu ochii albaştri".
Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica a aprobat vineri, "în unanimitate", propunerea preşedintelui structurii de conducere, Remus Borza, de revocare a lui Eugen Brădean şi Ovidiu Agliceru din Directoratul producătorului de electricitate.
DNA respinge apărarea directorului din Hidroelectrica Eugen Brădean şi pe cea a consilierului ministerial Ioan Mihăilă, respectiv că primul a fost doar executant, iar al doilea dorea să înveţe arta afacerilor cu energie, şi arată că a stopat la timp un nou mecanism de păgubire a companiei.
Tribunalul Bucureşti a decis, joi, arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, şi Ioan Mihăilă, fost membru în Consiliul de Supraveghere al companiei şi consilier al ministrului Constantin Niţă, în dosarul de mită privind vânzarea de energie.
Consilierul ministrului delegat pentru Energie, Ioan Mihăilă, şi un director din cadrul Hidroelectrica, Eugen Brădean, au fost reţinuţi de procurorii DNA fiind acuzaţi de corupţie. Potrivit DNA, Ioan Mihăilă a promis unui alt membru al CS al Hidroelectrica o mită de 1,4 milioane euro pentru ca acesta să voteze pentru un contract de peste 260 milioane euro. Intermediarul ar fi fost Brădean, director în cadrul companiei. Remus Vulpescu este denunţător în acest dosar.
Recomandări: