Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, că susţine mecanismul prin care contribuabilii pot opta între Pilonul II de pensii şi Pilonul I de pensii.
Decizia privind numirea fostului ministru de Finanţe Ionuţ Mişa în funcţia de presedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, semnată de premierul Viorica Dăncilă, a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial.
Potrivit unei modificări legislative pregătite în Parlament, ministerul Finanțelor va putea angaja, prin derogare de la interdicția ocupării posturilor vacante din administrație, specialiști IT, pe durată determinată, și îi va putea plăti cu salarii de mii de euro.
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul OU ce stabileşte regimul Declaraţiei unice prin care contribuabilii din diverse categorii vor depune un singur formular la Fisc.
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul Declaraţiei Unice prin care contribuabilii din şase categorii vor depune un singur formular la Fisc, raportându-şi veniturile şi oferind astfel baza de calcul pentru impozitul pe venit şi pentru contribuţiile sociale. Este înlocuit inclusiv Formularul 600.
Recomandări: