Compania aeriană naţională TAROM introduce o cursă în plus pe ruta Bucureşti - Cluj-Napoca, anunţă conducerea companiei.
Compania aeriană naţională TAROM renunţă la zborul între Cluj şi Frankfurt, unul dintre cele mai importante noduri aeriene europene.
Compania aeriană naţională TAROM susţine campania „Descoperă Transilvania. Vizitează cu noi muzeele din Cluj", iniţiată ieri de Consiliul Judeţean Cluj, prin care pasagerii curselor aeriene operate de companie pot vizita gratuit trei muzee din Cluj.
Cursa aeriană de astăzi între Bucureşti şi Cluj, operată de TAROM, a fost nevoită să aterizeze la Constanţa, din cauza condiţiilor meteorologice, arată compania aeriană într-un comunicat de presă.
Deţinătorii de bilete pe zboruri ale companiei aeriene ungare de stat Malev, aflată în faliment, pot obţine reduceri de la operatorul aerian român de stat TAROM.
Muzeul Etnografic, Muzeul de Artă şi casa memorială "Octavian Goga" din Ciucea, toate trei în subordinea Consiliului Judeţean, vor putea fi vizitate gratuit în acest an de pasagerii companiei aeriene TAROM.
Guvernul estimează că va obţine minimum 20 milioane euro şi maximum 60 milioane euro pentru pachetul de 20% din acţiunile Tarom care va fi vândut pe Bursă, scenariul pe baza căruia a fost estimat în final şi comisionul intermediarului indicând însă obţinerea a 40 milioane euro din această tranzacţie
Promoţie la compania aeriană de stat Tarom: bilete de 119 euro din Cluj în Germania, într-o promoţie care include patru rute.
Recomandări: