Antrenorul echipei clujene, Eugen Neagoe, a prefațat partida cu FC U Craiova, din runda cu numărul 9 din sezonul regulat al Superligii.
Partida din etapa a 6-a a Superligii a fost întreruptă în prima repriză din cauza scăndărilor din tribune.
Fundașul central al Universității Cluj a recunoscut că penalty-ul din meciul cu Rapid a fost acordat corect, însă a ținut să critice alte decizii ale arbitrilor.
Antrenorul a criticat arbitrajul, la finalul partidei care a consemnat prima sa înfrângere pe banca Universității Cluj.
La al doilea meci sub comanda noului antrenor, "studenții" au fost învinși în Giulești, scor 1-0, în runda cu numărul 8 din sezonul regulat al Superligii.
Fostul portar al echipei clujene, Robert Veselovsky, e de părere că schimbarea de antrenor ar putea aduce un nou spirit în rândul "studenților".
Duelul dintre cele două echipe este cel mai vechi din istoria actualului campionat.
Jocul din capitală va fi al doilea al antrenorului în vârstă de 55 pe banca Universității Cluj.
Radu Constantea susține că echipa clujeană nu a discutat cu portarul rivalei din Gruia.
Recomandări: