Peste 400.000 de alegători au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale până duminică la ora 13.00, potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central (BEC).
La o secție din Cluj, doar 16 alegători și-au exprimat votul pentru viitorul președinte, adică mai puțin de 5% dintre locuitori.
Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, a mers la vot alături de soția sa, la Şcoala “Iuliu Haţieganu” (fostă nr. 21).
La puțin peste cinci ore de la deschiderea urnelor din țară, au votat aproape 17% dintre alegători, adică 3 milioane de români.
Peste 7% dintre clujenii cu drept de vot au fost deja la urne, în timp ce prezența la nivel național a fost de doar 6,89%.
Prezența la vot, în România, la trei ore de la deschiderea urnelor, se apropie de 7%.
Europarlamentarul Rareș Bogdan avertizează asupra unui fake news de proporții, după ce pagina de Facebook a președintelui Klaus Iohannis a fost clonată și pe pagina falsă au fost postate mesaje care nu îi aparțin acestuia.
Cele 18.748 de secţii de secţii de votare s-au deschis în ţară la ora 07.00 şi se vor închide la ora 21.00, la urne fiind aşteptaţi peste 18 milioane de români.
Realitatea României de azi ne îndeamnă să alegem duminică foarte curajos viitorul Președinte al României.
Recomandări: