Record de amenzi în weekend la Cluj: peste 600 în doar trei zile, atâtea au împărţit poliţiştii din judeţ în ultimele două zile.
TDL Cluj sare la gâtul ministrului Afacerilor Interne, Radu Stroe, despre care spune că are "soluții miraculoase" la problemele de infrastructură rutieră din România.
A plouat cu amenzi în weekend la Cluj: peste 500 în două zile, între care majoritatea date şoferilor care nu au respectat codul rutier.
Municipalitatea clujeană a iniţiat procedura de consultare publică pe un proiect de hotărâre pentru parcarea neregulamentară pe domeniul public sau privat.
Primăria Cluj vrea să înjumătăţescă amenzile pentru şoferii care parchează ilegal pe trotuar, de la 400 la 200 de lei. În schimb, sacţiuni mai dure vor primi cei care blochează intrările în instituţii, care parchează pe zona verde sau în zonele special amenajate pentru copii, cazuri în care amenda va creşte până a 600 de lei.
Mai bine de 300 de amenzi, dintre care jumătate pentru circulaţia ilegală pe drumuri publice, acesta e bilanţul poliţiştilor din Cluj în weekend.
În cele două zile de weekend, poliţiştii clujeni au aplicat 405 sancţiuni contravenţionale, în valoarea totală d 98.940 lei.
Ploaie de amenzi în weekend în Cluj. Poliţiştii au descins în zonele de risc şi în doar două zile au aplicat peste 500 de amenzi.
Aproape 100 de pietoni au fost amendaţi într-o singură zi, ieri în Cluj-Napoca.
Recomandări: