Deşi omologii lor din Germania, SPD au pierdut alegerile în faţa conservatorilor Angelei Merkel, faptul că aceasta va fi obligată să-i coopteze pe socialişti la guvernare este privit ca o mare victorie a stângii de către social-democraţii din România. În opinia lor, acest fapt îi deschide larg uşa lui Martin Schulz spre funcţia de preşedinte al Comisiei Europene.
România are şanşe să intre, în sfârşit, în spaţiul Schengen, a declarat astăzi la Cluj preşedintele PSD Bruxelles, Dan Luca. Modul în care se fac negocierile este, însă, extrem de important, şi asta pentru că decizia politică este decisivă pentru aderarea ţării noastre în Schengen, informează Realitatea TV Cluj.
Un clujean care are o afacere proprie de consultanţă în capitala Europei se plânge că sistemul de învăţământ românesc pregăteşte specialişti în administraţie europeană, dintre care însă foarte puţini ajung în sistem. "E un paradox", spune el.
Poezia "Speranţa", de Ion Mureşan (foto mijloc), va putea fi citită în limbile română, franceză şi olandeză de călătorii belgieni şi de cei străini care folosesc reţeaua de transport public din Bruxelles, în cadrul celei de-a treia ediţii a proiectului "Transpoesie", începând din 26 septembrie.
Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca introduce începând din această săptămână o cursă suplimentară spre destinaţia Bruxelles Sud Charleroi.
Pasageri clujeni blocaţi în Bruxelles timp de mai multe ore, din cauza unei avarii la o aeronavă a companiei Wizz Air
Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, joi, fermierilor români reuniţi la conferinţa naţională a agricultorilor, că Bruxelles-ul nu este Înalta Poartă, ci un partener al României, el arătând că interesul celor de la Bruxelles este ca banii europeni să fie cheltuiţi bine şi la vreme.
Uniunea Euorpeană a consolidat luni regimul de sancţiuni împotriva Coreei de Nord, pentru a protesta împotriva testului nuclear efectuat la 12 februarie de Phenian, a declarat o sursă europeană, relatează AFP.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri seară, la Bruxelles, că, urmare a solicitării Consiliului European de a face tot ce ţine de CE pentru a evita la maximum dezangajările, Jose Manuel Barroso s-a oferit să transfere "un număr suficient de oameni" să lucreze direct pe programe cu România.
Recomandări: