Alegerile din cadrul Ordinul Arhitecților din România-Filiala Transilvania, desfășurate în 30 aprilie 2026, au fost invalidate oficial de Consiliul Teritorial al filialei.
Colegiul Director al Filialei Transilvania a Ordinului Arhitecților din România (OAR) a decis anularea alegerilor desfășurate în 30 aprilie 2026, scrutin în urma căruia Dan Domșa fusese desemnat noul președinte al organizației.
Claudiu Salanță, arhitectul șef al județului Cluj, transmite că e pregătit pentru o candidatură care să aducă o schimbare în breasla arhitecților.
Proiectul, care prevede construirea unui ansamblu mixt de locuințe și funcțiuni complementare, în comuna Apahida, a revenit în ședința de joi a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism (C.T.A.T.U) a județului Cluj. Nici de această dată nu a primit aviz favorabil.
Urbaniștii județului Cluj au dat, joi, aviz favorabil construirii unui complex turistic în localitatea Someșul Cald, comuna Gilău.
Arhitectul-șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, afirmă că procesul de emitere a certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire a fost digitalizat complet, iar primele luni ale anului au fost gestionate integral online.
Doi tineri au pornit într-o călătorie personală pe care au numit-o ”drumul nostru spre casa noastră”. Înainte de toate au vrut să se asigure că terenul pe care au pus ochii e construibil și au dorit să aibă o întrevedere cu arhitectul șef al județului, Claudiu Salanță.
Pe ordinea de zi de joi a ședinței de urbanism a județului Cluj și-a făcut apariția și un PUZ care prevede construirea de noi locuințe colective în comuna Florești. Proiectul nu a fost deloc bine primit, deoarece nu aduce servicii publice comunității, a transmis arhitectul șef al Clujului, Claudiu Salanță.
Urbaniștii județului Cluj au respins categoric un proiect care propune o reconversie funcțională majoră în localitatea Popești, comuna Baciu. Este vorba de construirea unui ansamblu rezidențial, cu mai multe blocuri, în locui fostei ferme de porci.