Un cititor al ZIUA de CLUJ ne-a relatat pe numărul de WhatsApp al redacției ce a pățit în timpul festivalului UNTOLD, când fost nevoit să apeleze la serviciul 112 pentru mama lui, pentru prima dată în cei 62 de ani de viață ai acesteia.
Ieri împreună cu colegii din financiar am făcut terapie prin râs citând rezultatele financiare publicate de subsidiara din România a unui gigant internaţional, una dintre companiile care beneficiază la noi de scutiri.
DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A. – Sucursala Cluj-Napoca anunţă unde vor avea loc întreruperi planificate la alimentarea cu energie electrică în județul Cluj.
UNTOLD, cel mai mare festival din România și unul dintre cele mai mari din întreaga lume, își deschide porțile astăzi. Primarul Clujului este de obicei nelipsit de la evenimentele importante din oraș și nici de această dată nu va face o execpție.
Pe Amintiri din Vechiul Cluj a fost postată o fotografie de colecţie de acum 100 de ani cu o piaţa volantă care se întindea pe lungimea unei străzi.
Cu o zi înainte de festival, în Parcul Central Simion Bărnuţiu din Cluj-Napoca organizatorii făceau ultimele pregătiri, iar armata voluntarilor UNTOLD deja era la datorie.
Ediţia a 8-a a UNTOLD începe astăzi, 3 august, iar comercianţii profită de festivalul din Cluj-Napoca pentru a prospera timp de o săptămână pe seama celor care îşi permit extravaganţe fie că e vorba de cazare sau mâncare în oraşul de pe Someş.
DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A. – Sucursala Cluj-Napoca anunţă unde vor avea loc întreruperi planificate la alimentarea cu energie electrică în județul Cluj.
O parte din clujeni nu au fost mulțumiți de lucrările de modernizare de pe mai multe șantiere importante din orașul de pe Someș. Aceștia au atras atenția că prea mulți copaci au fost tăiați, iar unele zone au fost betonate excesiv.