Cincisprezece trupe de teatru de marionete şi păpuşi din ţară şi din străinătate vor concura între ele la cea de-a treispezecea ediţie a festivalului internaţional dedicat acestora. În premieră, teatrul clujean "Puck" va preyenta un spectacol interactiv adresat copiilor cu autism.
Sute de mii de piese de lego, asamblate minuţios de către pasionaţi, au fost expuse în weekend la Cluj. Iubitorii construcţiilor lego au avut ocazia să admire componente arhitecturale tradiţionale, trenulețe, scene de festival şi chiar elemente fantastice.
În cadrul celei de-a patra etape a campaniei intitulate "Orice campion are un început", desfăşurată la începutul săptămânii la Cluj, tenismenul Victor Hănescu a făcut fericiţi 170 de copii care au avut ocazia să facă schimb de mingi cu acesta.
Noile modificări ale legislaţiei rutiere intră în vigoare duminică.
Mai mulţi copii susţin că, zilele trecute, în timp ce se jucau într-un parc, un bărbat s-ar fi apropiat de ei, încercând să-i înţepe cu o seringă.
Prezent la lansarea unui proiect european de promovare a unui stil de viaţă sănătos dedicat în mod deosebit elevilor şi celor de vârsta a treia, primarul Emil Boc le-a pregătit câte o salată copiilor din şcolile şi grădiniţele clujene.
Şoferii care nu transportă copiii cu centură de siguranţă sau în dispozitive de fixare în scaune speciale omologate riscă să primească, de la sfârşitul lunii septembrie, patru sau cinci puncte de amendă, conform unei ordonanţe publicate în Monitorul Oficial.
Mai mulţi locuitori din cartierul Gheorgheni se bat între ei aproape în fiecare duminică, în zona staţiei de autobuze de la Interservisan, susţin locuitorii din zonă.
Cazul copilaşului de la Turda, lăsat două ore în maşină în faţa salinei şi salvat de o femeie omenoasă, a făcut înconjurul ţării.
Recomandări: