Primarul Clujului, Emil Boc, a fost audiat în secret, la începutul acestei săptămâni, de procurorii structurii centrale a DIICOT.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au reţinut 15 persoane suspectate că au racolat tinere, unele minore, din Cluj-Napoca, Bucureşti, Craiova, Constanţa, Sibiu, iar ulterior le-a obligat să se prostitueze, acestea având roluri bine stabilite în cadrul reţelei.
Procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat miercuri că în cadrul anchetei se confirmă existenţa unui scenariu în legătură cu materialul difuzat de Sky News, urmând să se facă o conducere în teren.
Patronul din ultimii 7 ani al Universităţii Cluj, Florian Walter, a ajuns în faţa procurorilor anticorupţie.
KazMunaiGas a deschis o acţiune în justiţie împotriva României, după ce procurorii DIICOT au pus sub sechestru mai multe active şi acţiuni ale companiei, fapt ce a perturbat planurile companiei de a vinde un pachet de acţiuni către o firmă chineză, informează Financial Times.
Administratori ai unor magazine online prin intermediul cărora comercializau seminţe de cannabis drept "suveniruri", cei doi clujeni au fost săltaţi de poliţiştii de la Crimă Organizată şi de procurorii DIICOT.
Procurorii DIICOT efectuează 20 de percheziții la locații din Cluj-Napoca și din capitală.
Procurorii DIICOT Cluj informează că persoana surpsinsă de camerele de supraveghere din zona bancomatului a fost identificată în urma ajutorului dat de cetăţeni, însă nu este cea care ar fi utilizat în mod fraudulos un card bancar.
Procurorii DIICOT Cluj solicită sprijinul cetăţenilor în identificarea unei persoane care ar fi utlizat în mod fraudulos un card bancar.