Atmosferă relaxată şi astăzi în Parcul Central. Clujenii s-au perindat pe la mesele negustorilor de antichităţi, au ascultat muzică live aşezaţi pe iarbă, iar unii dintre ei şi-au instalat hamacele, chiar dacă "marea hămăceală" a fost amânată. Asta înainte de ora 20, când s-a stârnit furtuna.
Gheorghe Căpuşan şi-a deschis muzeul din pasiune pentru lumea satului şi tradiţiile româneşti. Colecţia sa impresionantă conţine peste 2.000 de obiecte. Bărbatul se gândeşte să-şi transforme visul în realitate şi să aducă biserici şi case maramureşene pe două hectare de teren.
O parte din încasările din bilete de la festivalul Electric Castle vor fi direcţionaţi spre fundaţia care gestionează restaurarea castelului Banffy din comună, au anunţat organizatorii. 9.000 de oameni au fost prezenţi vineri la festival, în cele 3 zile fiind estimaţi 30.000 de spectatori.
Poetul Mihai Eminescu a fost comemorat în această dimineaţă în centrul Clujului, la statuia sa din faţa Teatrului Naţional, cu o slujbă de pomenire oficiată de mitropolitul ortodox Andrei Andreicuţ.
Un singur parlamentar de Cluj a fost prezent astăzi la ceremonia de comemorare a eroilor neamului românesc, la cimitirul Eroilor de pe Calea Turzii. La eveniment au luat parte prefectul Gheorghe Vuşcan, respectiv alţi reprezentanţi ai conducerilor autorităţilor locale şi judeţene.
Festivalul internaţional de Film Transilvania (TIFF) a fost inaugurat oficial vineri seară în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. Urmăriţi o amplă galerie foto de la eveniment.
ZIUA de CLUJ vă prezintă cele mai interesante fotografii dinainte şi de după partida de ieri, dintre CFR şi "U", câştigată de primii cu 3-1.
Clujenii pot admira în această după-masă, în parcul central, maşini vechi de o jumătate de secol, bătrâne Dacii 1300 sau 1100, dar şi un Rolls Royce şi un Austin Princess.
Câteva zeci de tineri au participat în această după-masă la un protest împotriva organismelor modificate genetic, în centrul Clujului, într-o acţiune ce are loc în 50 de ţări.
Recomandări: