Clujenii care mai vor o escapadă la mare în această toamnă au parte de vești bune. Programul „Litoralul pentru Toți” începe marți.
În Constanța, în anul 1930, într-o perioadă în care litoralul românesc încerca să se impună ca destinație turistică la Marea Neagră, comercianții transmiteau un mesaj cât se poate de actual: turiști
Un bărbat în vârstă de 68 de ani și-a pierdut viața, joi după-amiază, pe plaja Belona din Eforie Nord, după ce a intrat din nou în mare, deși în aceeași zi fusese scos de salvamari din valuri de trei ori.
Programul „Litoralul pentru Toți” se desfășoară în perioada 1–30 septembrie 2026 și vine cu tarife mai mici cu până la 60% față de cele practicate în perioada de vârf a sezonului estival.
O dronă a fost identificată joi dimineață în zona Tineretului din Costinești, la aproximativ 15 metri de stabilopozi, după ce un apel la 112 a anunțat prezența acesteia.
O pană majoră de curent a afectat sâmbătă mai multe stațiuni din sudul litoralului românesc, lăsând fără energie electrică aproape 100 de hoteluri, restaurante, terase și beach baruri.
Turiștii care își planifică vacanța de vară pe litoralul Mării Negre nu ar trebui să își facă griji în privința siguranței, dă asigurări președintele României, Nicușor Dan.
CFR Călători anunță introducerea programului estival „Trenurile Soarelui”, dedicat transportului feroviar către litoralul Mării Negre.
Târgul de turism Wonder Destinations, desfășurat în Cluj, în perioada 13 - 16 noiembrie, a reunit peste 40 de comercianți din domeniul turismului - agenții, stațiuni, hoteluri - prezente cu ofertele cele mai bune la vacanțele 2026 și last minute-uri pentru 2025.