Într-un proiect aflat în dezbatere publică, Ministerul Mediului propune, printre altele, reducerea plafonului emisiilor de gaze la maşinile noi, pentru acordarea primei de casare.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că au fost alocaţi bani în plus, la rectificarea bugetară, pentru programul "Rabla", precizând că sumele sunt duble comparativ cu anul trecut.
Taxa auto a fost scoasă în anul 2016, iar de atunci, reprezentanţii Ministerului Mediului au promis, în mai multe rânduri, că se va implementa un alt timbru de mediu.
Cluj-Napoca elimină locurile de parcare din centrul oraşului. Potrivit noul regulament de urbanism, hotelurile, blocurile şi magazinele din zona istorică nu mai sunt obligate să amenajeze locuri de parcare.
Au trecut doi ani de la prezentarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), care prevede proiecte majore pentru dezvoltarea infrastructurii Clujului şi care include amenajarea a patru parcări de tip park&ride în municipiul Cluj-Napoca.
În această lună au intrat în vigoare mai multe modificări la legislația privind inspecțiile tehnice periodice (ITP) ale mașinilor.
Utilizatorii Info Trafic avertizează că a apărut o nouă metodă de înşelătroie în Cluj-Napoca. Doi bărbaţi abordează şoferii, în special în parcările marilor magazine din oraş, cu pretextul că vor să le ofere un cadou.
Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) a achiziţionat, la licitaţie, 15 maşini Dacia Duster pentru poliţiştii din teritoriu. IGI a plătit pentru cele 15 "autospeciale" Duster 1.542.921 de lei, ceea ce înseamnă că fiecare maşin
Un tânăr din judeţul Maramureş, stabilit în Cluj-Napoca, a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie şi o relatare a unei întâmplări cu un copil în rol principal. Postarea a devenit virală, deşi mulţi au pus la îndoială autenticitatea poveştii. Autorul susţine că e o întâmplare cât se poate de reală.
Recomandări: