Alianţa Nord-Atlantică organizează, în Estonia, cel mai mare exerciţiu cibernetic din istorie pentru a testa abilităţile de a-şi apăra reţelele de diverse provocări existente în aceste domeniu, specialiştii români elaborând scenariul şi mediul virtual pentru acest exerciţiu complex.
Ucraina se pregăteşte de luptă în contextul consolidării trupelor ruse şi forţelor rebele, a declarat miercuri ministrul ucrainean al Apărării, Stepan Poltorak, în cadrul Consiliului de miniştri, la Kiev.
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că România este capabilă să asigure, aşa cum a făcut în ultimii doi ani, o creştere a bugetului alocat cheltuielilor de apărare şi acest lucru se va face şi în următorii trei ani, până se va ajunge la acel angajament minim de 2% din PIB.
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat vineri că nu a fost încă luată o decizie privind locul unde vor fi amplasate instalaţiile de recepţie în estul Europei, notând că statele baltice, Polonia şi România şi-au exprimat intenţia de a găzdui astfel de facilităţi.
Traian Băsescu face, de la ora 16:00, declaraţii de la Summitul NATO care se desfăşoară la Newport, Ţara Galilor. Puteţi urmări evenimentul live, în video playerul de mai jos.
Summitul NATO s-a deschis, joi, la Newport (Marea Britanie) pe fondul tensiunilor cu Rusia, acuzată de agresiune militară în Ucraina. 60 de şefi de stat şi de Guvern discută despre criza ucraineană, dar şi despre alte crize, în special cea creată de gruparea Stat Islamic în Irak şi Siria.
Cele cinci baze pe care NATO intenţionează să le construiască în Europa de Est pentru a contracara ameninţarea rusă sunt în Polonia, România, Lituania, Letonia şi Estonia, a anunţat duminică cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung, citat de Moscow Times, în ediţia electronică.
NATO a cerut vineri Rusiei să "înceteze acţiunile militare ilegale" din Ucraina, denunţând o "escaladare gravă a agresiunii militare ruse". Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat că autorităţile de la Kiev ar trebui "forţate" să negocieze "pe fond" cu separatiştii proruşi care luptă împotriva forţelor armate ucrainene în estul Ucrainei.
NATO a cerut Rusiei să "înceteze acţiunile militare ilegale" din Ucraina. Vladimir Putin: Autorităţile de la Kiev ar trebui "forţate" să negocieze "pe fond" cu separatiştii proruşi. Traian Băsescu: Armata ucraineană riscă un măcel dacă nu este sprijinită de NATO. Victor Ponta: Intervenţia Rusiei trebuie condamnată şi sancţionată.