Programul celei de-a patra ediţii a "Întâlnirilor internaţionale de la Cluj", ce va avea loc între 8 şi 12 octombrie, se anunţă a fi bogat în premiere, dezbateri, mese rotunde şi lansări de carte.
Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, a anunţat organizarea, în această sâmbătă, a unei noi ediţii a "Nocturnei bibliotecilor". În cadrul ei, vizitatorii vor putea participa la o serie de activităţi cultural-educative, desfăşurate de fiecare secţie a instituţiei în parte.
Guvernul a aprobat miercuri o hotărâre privind programul de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli, cu un buget de 64,6 milioane lei, de care vor beneficia 1,76 milioane de copii din clasele pregătitoare şi clasele I-VIII, din învăţământul de stat şi privat.
Premierul Victor Ponta spune că se caută soluţii ca în noul exerciţiu financiar UE 2014-2020 să beneficieze de programul "Cornul şi laptele" doar "cei care au cu adevărat nevoie", precizând că sunt mulţi copii care aruncă alimentele primite la şcoală, în timp ce alţii au nevoie de mai mult.
Ediţia din acest an a zilelor celei mai populate comune din România încearcă să atragă publicul floreştean prin concertele susţinute de artişti cunoscuţi în toată ţara.
Programul Rabla ar trebui sistat deoarece interesul pentru el este în scădere, media zilnică a înscrierilor scăzând constant, de la 162 unităţi în luna aprilie la 135 în luna mai, 103 în luna iunie şi 87 în luna iulie, se arată într-un comunicat al APIA.
Clujenii ce aleg ca loc de promenadă, în acest sfârşit de săptămână, parcul de lângă mallul din Gheorgheni, cea mai nouă locaţie a "Serilor de vară clujene" vor avea ocazia să asiste, printre altele, la recitaluri de harpă, pian şi operă, reprezentaţii de balet şi de dans sportiv.
Stagiunea Teatrului Naţional“Lucian Blaga din Cluj-Napoca se apropie de final. În această lună sunt programate ultimele reprezentaţii, după care se intră în vacanţă.
Festivalul Delahoya se apropie de linia de start. În acest weekend va avea loc ediţia de majorat al primului festival de muzică electronică din România. Aflaţi care este programul.