Cluj-Napoca este, timp de 5 zile, un centru al multilingvismului pentru cei peste 1.200 de elevi calificați la fazele naționale ale Olimpiadelor Naționale de limbi străine.
Profesorul clujean Mircea Miclea, fost ministru al educației, consideră că "exmatricularea este o măsură de ultimă instanță, dar trebuie menținută pentru că altfel erodează masiv, substanțial autoritatea școlii și a profesorilor".
Elevul de 16 ani care a înjunghiat, miercuri, o profesoară la Colegiul Național „Ion Creangă” din Capitală, a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru tentativă de omor.
Camerele sistemului de supraveghere audio-video vor fi instalate în fiecare sală de examen și vor surprinde, cel puțin frontal, toți candidații în timpul susținerii probelor, potrivit procedurii trimise către inspectoratele școlare.
O profesoară a fost înjunghiată de un elev, miercuri, în timpul orei. Incidentul a fost anunțat la 112, iar la fața locului s-au deplasat echipaje medicale și de poliție.
Elevii vor intra de vineri, 7 aprilie, în vacanţa de primăvară, în care sunt cuprinse și Sărbătorile Pascale.
În cadrul târgului, care va avea loc sâmbătă, , la Cluj Arena, elevii își vor exersa competențele privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea curentă a unor firme virtuale, din diverse domenii de activitate.
Numărul locurilor la școlile postliceale de poliție, jandarmi și pompieri va fi dublat, pentru anul școlar 2023-2024, față de anul trecut, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern.
Primarul Clujului dorește schimbares legislației privind acordare ajutorului social în România.