Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a spus vineri că nivelul decontării serviciilor medicale este o "problemă veche" în România, generată şi de lipsa de resurse, afirmând că ar trebui aduşi "bani noi" în sistem, din asigurările private.
Ministerul Sănătății a anunțat că a fost desemnat câștigătorul licitației pentru proiectarea Spitalului Regional de Urgență din Cluj. Proiectul tehnic de execuție (PT) trebuie finalizat în 12 luni.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate transmite că pachetul de bază în asistenţa medicală primară a fost dezvoltat prin introducerea de noi servicii diagnostice şi terapeutice care pot fi acordate de către medicii de familie.
Refugiaţii din Ucraina vor avea acces la consultaţii medicale prin telefon, în limba ucraineană, atât pentru servicii de medicină generală, cât şi de pediatrie.
Se pare că dozele de vaccin devin "modendă de schimb". Bangladesh trimite 5.000 de doze de vaccin în Ungaria pentru serviciile medicale efectuate de medicii maghiari pe teritoriul ţării lor.
Începând cu data de 1 ianuarie 2021, cetățenii români vor avea acces la servicii medicale pe teritoriul Regatului Unit, în baza prevederilor legislaţiei naţionale din această ţară.
Starea pacienților din România s-a înrăutățit din cauză că aceștia nu mai au acces în spitale și la tratamente, din cauza Covid.
Fostul director medical al unității medicale din Cluj a încetat din viață la vârsta de 64 de ani.
Recomandări: