Primăria Florești, în parteneriat cu municipiul Cluj-Napoca, dezvoltă sistemul public de transport ecologic prin achiziționarea de 18 autobuze electrice și 18 stații de încărcare. Pe lângă asta, Floreștiul mai primește o finanțare de 1,3 milioane de lei.
Consilierii locali ai Floreștiului au aprobat, joi, proiectul care prevede amplasarea unui număr de două stații de încărcare pentru vehicule electrice în comună, precum și costurile necesare pentru punerea în funcțiune a acestora, totalul investiției ridicându-se la peste 245.000 de lei.
50% dintre români doresc să își achiziționeze mașini electrice pentru a reduce costul tot mai mare pentru alimentare și pentru a proteja mediul, însă infrastructura de încărcare rămâne principalul motiv de reticență.
Comuna Florești face tranziția spre transportul public verde, iar primăria cumpără puncte electrice de încărcare, stații moderne pentru autobuze și automate de bilete.
Cererile de finanțare se pot depune începând cu 13 decembrie.
Două companii vor realiza studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru noua rețea de stații de alimentare cu energie.
Filiala a fost inclusă într-un consorțiu ce vizează formarea unei rețele care să permită circulația cu mașini electrice în toată Europa.
Lumea automobilelor e într-o continuă schimbare, iar noile tendințe se îndreaptă tot mai mult spre autovehicule “verzi”. Tehnologia avansează și ea, ultimele caracteristici disponibile conferind mașinilor electrice o mai mare libertate de mișcare în urban, dar și în afara orașelor.
Compania petrolieră din Cluj a investit o sumă consistentă în extinderea organică, modernizarea rețelei de retail și achiziții de benzinării.
Recomandări: