După sărbătorile de iarnă cu mese îmbelşugate şi produse din carne, organismul are nevoie de o perioadă de refacere, de detoxifiere, de curăţare, o lună transformată în ”Veganuarie”.
Discuţiile legate de ceea ce se întâmplă cu concediile de odihnă apar întotdeauna în rândul angajaţilor mai ales la începutul anului când aceştia constată că nu şi-au efectuat toate zilele de concediu disp
În perioada 2-5 Ianuarie pe pârtia Buscat din Băișoara sunt organizate tabere de o zi, pentru cursuri de schi și snowboard.
Poliţia rutieră face o dată la un interval de timp acţiuni de control de rutină. Pe lângă verificarea legalităţii actelor, ele pot să însemne şi verificarea accesoriilor pe care nu vrem să le folosim vreodată, dar care sunt obligat
Meteorologii au emis o atenționare de Cod Galben de vreme severă în zonele înalte din judeţul Cluj.
2021 merge astăzi la culcare, iar un nou-născut, 2022, întâmpină lumea, iar primele cuvinte din conversaţiile oamenilor de peste tot sunt urările.
Prima luna din an vine cu vreme bună şi temperaturi mai mari decât în mod obişnuit.
Vremea va fi mai caldă decât de obicei în aproape toată ţara în ultima zi a acestui an şi în prima din 2022, chiar dacă temporar va ploua în unele zone
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi dimineaţa, atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă densă în zone din judeţele Cluj, Timiş şi Harghita, unde local se poate forma polei sau gheţuş.