PSD îi solicită premierului Ludovic Orban să se prezinte săptămâna viitoare în Parlament pentru a explica legăturile dintre Guvern şi cazul de corupţie de la Unifarm, a declarat, duminică, senatorul social-democrat Radu Oprea.
Omenirea a depăşit duminică pragul de 10 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus, potrivit unei numărători realizate de AFP, fapt care demonstrează o accelerare a pandemiei de COVID-19, mai ales în cele două Americi, pe fondul tem
Deficitul României în comerţul cu produse agroalimentare a scăzut cu aproape 9% în primul trimestru din acest an, comparativ cu perioada similară din 2019, până la 440,9 milioane de euro, potrivit datelor furnizate de către Mi
Europenii nu reuşesc să ajungă la un acord asupra unei liste de ţări al căror nivel de contaminare cu COVID-19 ar permite să fie considerate "sigure" pentru ca rezidenţii lor să poată intra în Uniunea Europeană în iulie, au făcut c
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, le mulţumeşte celor peste 76.000 de cadre didactice, directori, inspectori, precum şi autorităţilor publice locale pentru "modul ireproşabil" în care au asigurat toate condiţiile pentru ca elevii să fie &
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu-şi face prea mari speranţe că summitul special extraordinar de luna viitoare va aduce un compromis asupra planului de relansare post-pandemie.
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat în ultimele 24 de ore 460 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 159.552 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi
Statele membre trebuie să decidă asupra unei liste de 15 ţări ai căror călători vor putea intra pe teritoriul UE de la 1 iulie şi din care SUA sunt excluse, dar care include China sub rezerva reciprocităţii.
Rezultatele finale la Evaluarea Naţională din acest an, după rezolvarea contestaţiilor, sunt afişate sâmbătă, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.