După cartea Cultură, democraţie, modernizare (Editura ICR, Bucureşti, 2012), publicată pentru a face cunoscute orientările instituţiei, tipăresc acum, în volumul Sincronizarea culturii române. Un proiect (Editura Tribuna, Cluj-napoca, 2013, 268 pagini), noile intervenţii pe care le-am făcut în calitate de preşedinte al Institutului Cultural Român. O fac din respect pentru cei care urmăresc activitatea acestei instituţii publice. De aceea, reiau câteva texte programatice din cartea amintită, la care adaug intervenţiile ulterioare.

În intervenţiile mele de a lungul anilor nu am menţionat niciodată numele lui Patapievici. Nu am discutat vreodată cu persoana şi nu am găsit vreun motiv pentru care să-i invoc numele. Acestui fapt nu i-aş fi dat importanţă dacă un prieten nu îmi atrăgea atenţia deunăzi că susnumitul declară că l-aş fi „atacat” şi îşi mediatizează iluzia că aş fi impietat asupra operei sale.

Dificultăţile României din ultimul deceniu au legătură, desigur, cu soluţii improvizate, cu nivelul în scădere al educaţiei, cu neajunsurile dezbaterii publice, cu felul în care se înţelege democraţia, cu multe altele. Fără îndoială, aceste dificultăţi şi, până la urmă, întârzierea „decolării", asemenea altor ţări din regiune, au legătură cu erori de decizie. Mă opresc aici asupra a trei erori, mai vizibile în vremea din urmă.

Este fascinant să observi ce se petrece în câmpul tot mai important al religiei, atât cu privire la scripturi şi istoria lor, cât şi în ceea ce priveşte conceptualizările teologice şi eclesiale. Două prejudecăţi se cer însă mereu depăşite. Prima este opinia că nu ar fi nimic nou sub soare în religii, încât ne-am putea rezema pe ceea ce ştim deja.

Cu toate că dezbaterea asupra situaţiei din România este firavă, se pot sesiza câteva puncte de vedere distincte în acest moment. Ele merită a fi circumscrise pentru a putea profila aşteptata viziune asupra a ceea ce este de făcut.

De aproape un deceniu s-au introdus şi în România metode cantitative de evaluare a prestaţiei în cercetarea ştiinţifică. Revistele şi editurile sunt, fiecare, cotate şi ierarhizate, iar performanţele autorilor sunt evaluate după efectivul de lucrări, locul în care au fost publicate, citări şi alte criterii de acest fel.

Se cunoaşte de lungă vreme cât de fecundă a fost acţiunea Societăţii lui Iisus în câmpul educaţiei. Vestigiile iniţiativelor iezuiţilor sunt impunătoare în foarte mult ţări (din Japonia în Brazilia, din Africa de Sud în SUA, nu mai vorbim de Europa).

La sfârşitul săptămânii trecute, publicaţii precum „The Telegraph" sau „La civilta cattolica" anunţau interviul cu Papa Francisc şi rezumau ceea ce considerau a fi nou. Este limpede că după şase luni de pontificat încep să ia formă explicită schimbările ce intervin în abordarea Bisericii, societăţii şi lumii odată cu noul pontif.

Roşia Montană ocupă cu intermitenţe scena vieţii publice din România de pe timpul guvernului Radu Vasile. Începutul a fost decizia încredinţării posibilei exploatări a zăcămintelor aurifere din regiune unei companii din Deva. Prin ordine de ministru (date la ministerul economiei de atunci) şi prin comercializări obscure de mai târziu, în joc a fost inclusă, însă, Roşia Montană Gold Corporation.