ANM a emis o atenţionare cod galben de vânt, ploi şi ninsori, valabilă până duminică, 19 martie, ora 20.
Clujeanca din finala Next Star are zece ani şi a compus deja patru piese. "Este cel mai tânăr compozitor din România", a lăudat-o Dan Negru.
Fiscul va implementa, până pe 15 aprilie, o serie de măsuri menite să îmbunătăţească colectarea la buget a taxelor şi impozitelor.
Într-un oraş din România, preţurile locuinţelor cresc mai puternic decât în Cluj sau Bucureşti
În ianuarie 2017 numărul naşterilor a scăzut, înregistrându-se venirea pe lume a 15.096 copii, iar numărul deceselor a crescut, raportându-se aproape 29.000 decese faţă de luna decembrie 2016, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statisică (INS).
Poliţiștii au verificat armele deţinute de parlamentarul PSD Cătălin Rădulescu, l-au audiat şi au decis, vineri, să îi suspende dreptul de a le deţine.
Ministerul Educaţiei propune blocarea accesului la jocul pe internet Balena Albastră pe teritoriul României, urmând să discute cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne.
România şi-a consolidat economia, în ultimii ani, după criză, însă reducerile de taxe şi impozite şi majorările salariale ce depăşesc productivitatea, plus reducerea investiţiilor publice ameninţă aceste realizări, a declarat vineri, Reza Baqir, şeful misiunii FMI pentru România.
Poliţiştii au început o anchetă după ce un profesor de sport ar fi lovit o fetiţă în vârstă de 13 ani. Dascălul a fost dat afară din învăţământ în 2012 pentru incidente similare, însă a câştigat procesul şi a fost reîncadrat.