Ocuparea de către Traian Băsescu a postului de prim-ministru este doar un scenariu de coşmar, iar liderul PNL, Crin Antonescu, nu s-ar vedea nici el la conducerea Guvernului, deoarece acolo "e de muncă", a afirmat liderul PSD, premierul Victor Ponta.
Şcoala este, de multe ori, locul unei parade de ţinute extravagante şi uneori indecente, însă introducerea unei uniforme trebuie decisă cu elevii, iar ministerul, inspectoratul şi şcolile nu trebuie să aibă nicio legătură cu achiziţia acesteia, a declarat, luni, ministrul Mihnea Costoiu.
Membrii comisiilor juridice din Senat şi Camera Deputaţilor au avizat, luni, în şedinţă comună, cu 25 de voturi "pentru" şi cinci voturi "împotrivă", candidatura lui Victor Ciorbea pentru funcţia de Avocat al Poporului, urmând ca plenul reunit să se pronunţe în cursul zilei de marţi.
Aproape 85% dintre românii din oraşe vor petrece Paştele acasă, cu familia sau cu prietenii, bugetul alocat va fi în medie de 359 de lei, 15,2% vor primi primă în bani, 11,2% tichete cadou şi 4,9% produse cadou, potrivit unui studiu realizat de MEDNET Marketing Research Center.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că ar opta ca şi candidat la prezidenţiale din partea PSD pentru Mircea Geoană, el arătând că şi Klaus Iohannis ar fi "o soluţie pentru liberali".
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică seară, că se îndoieşte de faptul că numărul mandatelor de ascultare emise pe siguranţă naţională ar fi prea mare "la câtă corupţie este", menţionând că în deciziile CSAT este inclusă corupţia ca element care afectează securitatea naţională.
O operaţiune "antiteroristă" a fost lansată în oraşul ucrainean Slaviansk, împotriva militanţilor proruşi care ocupă sedii ale serviciilor de securitate, anunţă ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov. Intervenţia forţelor speciale ucrainene s-a soldat cu morţi şi răniţi de ambele părţi, anunţă ministrul Arsen Avakov.
Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, a declarat că rata de creştere anuală a comerţului cu ţara sa este de 16%, unul dintre domeniile de interes al firmelor este cel IT, dar şi că în multe cazuri nu sunt cunoscute oportunităţile.
Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat situaţia cererilor de înscriere în clasa pregătitoare depuse cumulat în primele două etape de înscriere, 99,98% dintre acestea fiind validate, potrivit unui comunicat remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX.