Autoritatea Electorală Permanentă a primit deja primele plicuri cu votul românilor din Diaspora. Plicurile cu voturile românilor din Diaspora trebuie să ajungă la biroul electoral până pe 3 decembrie.
PSD cere CNA să emită o decizie de îndrumare către radiodifuzori prin care intervenţiile preşedintelui Iohannis la organismele de radiodifuziune din timpul campaniei electorale să fie calculate corespunzător în cadrul timpului de emisie acordat PNL.
O lege promulgată de preşedinte modifică în câteva puncte esenţiale legea adopţiei, care ar putea să schimbe semnificativ situaţia.
Victimele violenţei domestice pot sta liniştite, deoarece se întăreşte cadrul legislativ pentru apărarea lor. A fost nevoie de doi ani şi jumătate pentru ca o iniţiativă legislativă să fie adoptată şi promulgată.
Instituţia Avocatului Poporului a cerut Ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii un punct de vedere în legătură cu închiderea şcolilor, în condiţiile în care OMS recomandă ca elevii să învețe în clase.
După 20 de zile în care am încercat să aflăm câte paturi de ATI avem, am reuşit să avem un răspuns, nu de la Ministerul Sănătăţii, ci de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.
Valul populist a pus stăpânire pe parlamentari, iar demisia, în alte vremuri cel mai mare gest de onoare, a devenit o modă în Camera Deputaţilor.
Medicul Alexandru Rafila spune că orice vaccin trece printr-un proces de studii clinice, apoi prin unul de autorizare şi nu se poate pune problema să producă efecte adverse care să pună în pericol sănătatea populaţiei.
În Cleveland, Statele Unite, un client a lăsat un bacşis de 3.000 de dolari pentru o bere, într-un restaurant care urmează să se închidă, din cauza pandemiei.