Medicii oncologi spun că se confruntă cu "o avalanşă" a cazurilor de cancer pulmonar, mai ales la persoane care au început să fumeze în urmă cu zeci de ani.
Delegația NXP Semiconductors România, coordonată de către doamna Simona Almăjan, Country Manager, a vizitat între 5-6 iunie 2024, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN).
Sixense Group, lider mondial în domeniul soluțiilor pentru sănătatea structurală a mediului construit, își consolidează prezența pe plan local, prin deschiderea unui nou sediu, la Cluj, după o prezență de 13 ani în România.
CFR Cluj a demarat discuțiile cu internaționalul român care s-a despărțit recent de Farul Constanța.
Un elev din Cluj-Napoca este unul dintre medaliații români la cea de-a 24-a ediţie a Olimpiadei Asiatice de Fizică, ce are loc în Malaezia.
Curând, titlurile de stat se vor putea cumpăra direct online, potrivit ministrului Finanțelor.
Andrei a fost condamnat încă de la naștere la o viață în scaunul cu rotile. S-a născut prematur și a suferit mai multe complicații care i-au pus viața în pericol la doar câteva zile de la naștere.
Formația din Gruia va efectua primul antrenament al noii stagiuni, înainte de plecarea spre Austria.
Cea mai mare parte a țării se află luni sub atenționare meteo de vreme instabilă.
Recomandări: