Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis marţi că greva controlorilor de trafic aerian este legală şi au respins solicitarea conducerii ROMATSA. Oricum, greva controlorilor de trafic aerian a fost suspendată temporar la ora 12.10.
Pasagerii afectaţi de greva controlorilor de trafic aerian au dreptul să primească mese şi răcoritoare în timpul de aşteptare, a precizat Laura Pascu, reprezentanta Centrului European al Consumatorilor din România.
Uniunea Europeană a publicat, marţi, două documente de negociere pentru Brexit care vizează în special protejarea drepturilor cetăţenilor care locuiesc în Marea Britanie şi care reprezintă cea mai clară poziţie de până acum a Blocului comunitar.
Directorul operaţional al Aeroportului Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj a declarat că există posibilitatea ca mai multe curse să fie afectate pe parcursul zilei şi să înregistreze întârzieri.
Specialiştii IT din justiţie sunt nemulţumiţi de prevederile legii salarizării unitare pentru că veniturile ar urma să fie înjumătăţite, fiind încadraţi la nivelul salarial al funcţionarilor publici şi ameninţă cu proteste şi demisii.
Sindicatele din administraţia locală anunţă că, marţi, angajaţii primăriilor şi consiliilor judeţene din toată ţara ar putea intrerupe munca şi declanşa greva japoneză in administratiile Locale.
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, luni, că dacă preşedintele Klaus Iohannis va retrimite legea salarizării bugetare în Parlament proiectul de lege va intra în vigoare fie la data de 1 iulie, dacă Legislativul „se va mişca suficient de repede”, fie cu data de 1 august.
Tudorache, ATSR: Greva este suspendată începând cu ora 12.10, dar va putea fi reluată oricând
Daniel Constantin şi-a lansat, luni seara, pe terasa unui hotel, proiectul politic Pro România, un partid de centru, cu accente patriotice, sub sloganul #altfel.