Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, marţi, că Guvernul va adopta un act normativ, propus de Ministerul Sănătăţii, prin care va fi majorat plafonul veniturilor până la care pensionarii pot beneficia de medicamente compensate.
Kylian Mbappé, starul Franţei de la Cupa Mondială din 2018, a continuat să îşi surprindă fanii printr-o mişcare filantropică, potrivit Time.
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat-o, miercuri dimineaţa, la Palatul Cotroceni, pe prim-ministrul Viorica Dăncilă, a anunţat Administraţia Prezidenţială. Întâlnirea vine în contextul în care în spaţiul public au apărut informaţii că Executivul vrea să adopte o OUG pentru graţiere şi amnistie.
Darius Vâlcov, consilierul de stat al premierului Dăncilă a declarat, luni, că nu a făcut niciodată vreo evaluare a miniştrilor.
Numărul donatorilor de organe a scăzut dramatic în România, a declarat, luni, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, precizând că se va forma un grup de lucru care, în cel mult două luni, va veni cu o propunere a unui nou proiect de lege a transplantului.
Liderii coaliţiei PSD-ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au avut o întâlnire, luni, în biroul şefului Camerei Deputaţilor, unde au discutat, printre altele, despre posibilitatea suspendării şefului statului Klaus Iohannis, au afirmat surse politice.
Conducerea IPJ Cluj a dispus, luni, verificări la Poliţia municipiului Gherla, după ce un cetăţean a reclamat faptul că poarta de la intrarea în sediu era închisă cu lacăt deşi trebuia asigurată permanenţa 24 de ore din 24.
Franţa a câştigat Cupa Mondială fără să piardă vreun meci la turneul final disputat în Rusia. Echipa lui Deschamps a învins cu 4-2 Croaţia şi s-a încoronat “Regina Lumii”.
Preşedinta Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovic, s-a întors în Rusia pentru a asista la marea finala a Campionatului de fotbal 2018 în care echipa sa naţională va întâlni Franţa.