Tinerii pianişti Demény Balázs, Luca Toncian şi Georgiana Fodor vor fi solişti în cadrul unui concert extraordinar ce va fi prezentat marţea viitoare de către Filarmonica de Stat transilvania. În program sunt trei lucrări pentru pian compuse de Bela Bartok, Franz Liszt şi Ludwig van Beethoven.
Ziua de 23 aprilie a fiecărui an este dedicată de către întreaga tradiţie creştină răsăriteană pomenirii Sfântului mare mucenic Gheorghe.
“Lumea e cum suntem noi/ ce cumplită-asemănare...”, spune un cântec şi tind să-i dau dreptate în aceste zile bântuite de rău (atentate, accidente, catastrofe naturale).
Cu durere, dar consolaţi în credinţă, speranţă şi iubire, preoţii şi credincioşii greco-catolici clujeni, şi nu numai, şi-au luat rămas bun de la Părintele Profesor IOAN VASILE BOTIZA, suflet din sufletul Bisericii Greco-Catolice, care a părăsit această lume trecătoare în ziua de luni, 5 aprilie a.c.
Chiar dacă a fost o zi ploioasă, ziua de miercuri, 14 aprilie, a fost o ploaie de haruri pentru Asociaţia Caritas Eparhial Greco-Catolic Cluj şi pentru localitatea Chinteni, deoarece un vis a fost împlinit prin inaugurarea proiectului desfăşurat în colaborare cu Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla şi cu Consiliul Judeţean Cluj (CJC).
„Capitalismul românesc le seamănă celor care l-au construit”, a declarat regizorul Alexandru Solomon vineri seara în faţa spectatorilor clujeni, cu prilejul lansării noului său film, „Kapitalism – reţeta noastră”, la cinema Victoria.
Cunoscutul interpret Tudor Gheorghe va susţine de la ora 19 un concert la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca sub genricul „Chemarea păsării de acasă”.