Ediţia din 2015 a Festivalului Internaţional Comedy Cluj continuă, până în 25 octombrie 2015, cu proiecţii la Cinema Florin Piersic, Victoria, Cinema City Polus, Cinema City Iulius, Casa TIFF şi Studio 26.
"Romȃnia rȃmăne un ţinut ofertant în privinţă filmărilor", au căzut de acord Declan Cassidy (regizor, producător, scenarist), Fiona Ashe (regizor, editor și producător) și Edwina Forkin (producător) la finalul "Atelierului de producție de film”, organizat în cadrul Comedy Cluj 2015.
Festivalul Naţional de Teatru lansează, în premieră în România, transmisii directe în ţară şi în străinătate ale unora dintre cele mai râvnite spectacole înscrise în programul ediţiei din 2015.
Festivalul clujean Music Outdoor Experience (MOX) împlineşte cinci ani în 2016.
Sindicatul Liber RomâniaFilm spune, într-un comunicat de presă, că Ministerul Culturii şi secretarul de stat Bogdan Stanoevici "sunt singurii şi adevăraţii vinovaţi pentru situaţia dezastruoasă în care se află regia", respingând totodată acuzaţiile aduse de Stanoevici angajaţilor RADEF.
Fanii Danei Rogoz au avut motive de bucurie weekend-ul acesta. Frumoasa actriță a fost prezentă la Cluj-Napoca, sâmbătă, în cadrul Festivalului Internațional de Muzică și Artă Transilvania (TiMAF).
Cea de a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Comedy aduce, la Cluj, un weekend plin de voie bună. Vezi care este programul proiecțiilor
Cea de a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj debutează astăzi cu proiecţia comediei dramatice "Ashby" a regizorului și scenaristului Tony McNamara.
Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN) vernisează luni, 19 octombrie 2015, la ora 18.00, expoziţia de fotografie polono-română cu titlul „Clujul necunoscut - Cracovia necunoscută”.