Clujul are patru standuri la cel mai mare târg de produse alimentare din lume

Clujul are patru standuri la cel mai mare târg de produse alimentare din lume
Patru producători locali din judeţul Cluj au fost incluşi în pavilionul naţional al României la cel mai important eveniment al anului pe plan expozițional, la nivel european și mondial din domeniul industriei alimentare, organizat o dată la doi ani ani, Anuga – Taste the Future de la Köln, Germania, din perioada 7-11 octombrie.

Reprezentantele Clujului sunt TAF Presoil Luncani (producător de uleiuri presate la rece), Cosm Fan Sânncioară şi Mariflor Gherla (produse şi preparate din carne), respectiv MIB Prodcom (conserve de legume şi fructe). 56 de companii românești vor fi prezente în Germania.
 
Participarea lor la această expoziție este organizată de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat în parteneriat cu asociațiile patronale Romalimenta și Asociația pentru Promovarea Alimentului Românesc, în cadrul programului de promovare a exportului, cu finanțare de la bugetul de stat. 
 
„Pregătirile pentru construirea pavilionului și transportul produselor alimentare la Köln sunt în plină desfășurare, astfel încât să le putem oferi expozanților români platforma unor întâlniri și discuții care să le permită semnarea unor contracte valoroase pentru dezvoltarea și consolidarea poziției pe piața națională și internațională de profil”, a declarat secretarul de stat Sterică Fudulea, coordonator al domeniului comerț exterior.
 
Ediția de anul acesta a târgului, desfășurată sub genericul ”Gustă viitorul”, ocupă o suprafață de 284.000 mp, distribuită pe 10 hale specializate. România va avea standuri naționale în secțiunile Meat, Bread & Bakery, Organic, Fine Food, iar în secțiunea Anuga - Drinks firmele românești vor avea standuri individuale, finanțate exclusiv de firmele înscrise ca expozanți independenți. 
 
Suprafața dedicată pavilioanelor românești este de 1000 mp, cele 56 de companii de profil, care participă prin programul de promovare a exportului, pregătind o mare varietate de produse agroalimentare: produse și preparate din carne, de panificație și patiserie, lactate, dulciuri, conserve, fructe deshidratate, fructe congelate, produse apicole bio (lăptișor de matcă, miere), băuturi (sucuri naturale, bere), condimente și ingrediente utilizate în industria alimentară. 
 
Ediția anterioară a târgului, ce a avut loc în 2015, a atras 155.000 de vizitatori din peste 200 de țări, numărul expozanților ajungând la 6.777. Manifestarea expozițională şi-a deschis prima oară porțile cu mai bine de 60 ani în urmă, devenind, în timp, cel mai important târg european, punctul de referință pentru industria alimentară din întreaga lume și, totodată, evenimentul care dă tonul în ceea ce privește tendințele din sectorul alimentar la nivel mondial.

Comenteaza