Business-ul Imocredit din Cluj, afectat de suspendarea ratelor la credite

Business-ul Imocredit din Cluj, afectat de suspendarea ratelor la credite

Instituția financiară nebancară (IFN) Imocredit Cluj a avertizat că va gestiona mai greu decât băncile lipsa de lichidități ca urmare a suspendării ratelor la credite.

Imocredit IFN, societate de credit ipotecar a grupului ImoFinance, specializat în finanţări imobiliare, a încheiat primul semestru cu un profit net de 1,4 milioane de lei, de două ori mai mare faţă de aceeași perioadă din 2019, la venituri de 4,6 milioane, în creştere cu 58%, potrivit ZF, pe baza datelor de la Bursa de Valori București (BVB).  

Aceasta a avut venituri operaţionale de 3,1 milioane de lei în primele şase luni din 2020, în creştere cu 66% faţă de S1/2019, şi cheltuieli operaţionale de 1,6 milioane, mai mari cu 69,15%, astfel că rezultatul activităţii operaţionale a fost profit de 1,6 milioane de lei, plus 113%.

“În perioada următoare, din cauza impactului pandemiei, situaţia financiară a IFN ar putea fi afectată de impactul rezultat din suspendarea plăţii ratelor la credite. IFN ar putea gestiona mai greu decât băncile această amânare a intrărilor de lichiditate aşteptate, în special cele care nu au o companie-mamă de tip bancă, acestea neputând apela nici la lichidităţi de la banca centrală”, se arată în raportul Imocredit.

Până la 30 iunie, Imocredit a primit din partea firmelor 51 de solicitări în baza ordonanței de urgență a guvernului nr. 37/2020 privind suspendarea plăţii ratelor cu până la nouă luni, reprezentând 23% din numărul de clienti cu credite, sumele amânate fiind de 31,2 milioane de lei.

Din această valoare 30,2 milioane au fost suspendate la plată pentru perioade cuprinse între şase şi nouă luni. Imocredit a listat obligaţiuni de 15 milioane de lei în iunie 2015, scadente în mai 2022. 

Comenteaza